Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Olandezul Peter Merx a câştigat etapa a patra a Turului ciclist al României

Publicat in Romania Libera, luni 6 iunie 2011 ·

Rutierul olandez Peter Merx, de la echipa Profiline, a câştigat, luni, a patra etapă a Turului ciclist al României, disputată pe o distanţă de 152 de kilometri, între localităţile Băceşti (Vaslui) şi Botoşani, potrivit Mediafax.ro.

Merx a parcurs distanţa în trei ore, 31 de minute şi o sutime de secundă. Pe locul doi s-a clasat bulgarul Vladimir Koev, câştigătorul de anul trecut al Turului, cu timpul 3.31:02. Poziţia a treia a fost ocupată de Sergiu Cioban din Republica Moldova (Tuşnad Cycling Team), tot cu 3.31:02.

Din cauza unei porţiuni impracticabile de drum, etapa a patra a fost scurtată cu 48 de kilometri. Astfel, startul programat iniţial în Vaslui a avut loc în localitatea Băceşti, iar întreaga etapă a însumat 152 de kilometri.

După etapa a patra, în clasamentul general lider este în continuare Andrei Nechita (echipa naţională), care păstrează şi tricoul galben. Tricoul verde al căţărătorilor a fost preluat de germanul Christoph Springer (Tableware), cel roşu al sprinterilor i-a revenit italianului Marcolina Piergiacomo (Cycling Team Friulli), în vreme ce tricoul alb pentru cel mai combativ ciclist i-a revenit italianului Andrea Margin (Cycling Team Friulli). Tricoul albastru, pentru rutierul român cel mai bine clasat, a fost păstrat de Răzvan Jugănaru (Dinamo), iar tricoul alb acordat de COSR pentru cel mai bun tânăr român este deţinut în continuare de Alexandru Grădinaru, de la echipa naţională.

După patru etape, în cursă au mai rămas 61 de ciclişti, din totalul de 67 care au luat startul în prima etapă. Şase rutieri s-au retras din motive medicale, fără să sufere accidentări.

Etapa a cincea va începe marţi, la ora 13.00, urmând să se desfăşoare pe traseul Botoşani - Rădăuţi - Câmpulung - Suceava (226 de kilometri).

Competiţia cuprinde nouă etape, pe o distanţă totală de 1.400 de kilometri, şi se va termina în data de 11 i

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a agravat, anunță spitalul unde e internat. Fostul președinte a fost operat din nou astăzi

HotNews acum 3 ore
Intervenția chirurgicală la care a fost supus Ion Iliescu a decurs fără incidente, iar pacientul rămâne internat în secția de terapie intensivă, unde primește îngrijirile medicale necesare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionesc

Negrescu vine cu vești bune: Am obţinut un sprijin larg pentru salvarea proiectelor din PNRR

Mediafax acum 11 minute
„Vot final în Parlamentul European: am obţinut un sprijin larg pentru salvarea proiectelor din PNRR! 421 de voturi pentru din 656 de voturi înregistrate. Raportul privind implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, pe care l-am coordonat

AFM suspendă toate programele de finanțare până la formarea noului Guvern / Programul Rabla ar fi trebuit să înceapă joi

HotNews acum 38 minute
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) suspendă toate programele de finanțare în desfășurare, inclusiv lansarea sesiunii Rabla pentru persoane fizice, programată pentru joi, la ora 10:00, până la formarea noului guvern, potrivit unui comunicat al

Leroy Merlin deschide al doilea magazin din Iași, în Mall Moldova, cu o investiție de peste 3 milioane de euro

HotNews acum 28 minute
Leroy Merlin, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, a inaugurat astăzi, 18 iunie, cel de-al 23-lea magazin din România și al doilea din municipiul Iași, în urma unei investiții de peste 3 milioane euro. Situat în Mall Moldo

Cod galben de caniculă. HARTA zonelor în care temperaturile vor depăși 35 de grade

HotNews acum 3 ore
Temperaturi ridicate şi disconfort termic, prognozate de meteorologi, miercuri, în patru judeţe. Valul de căldurăe se va extinde joi în jumătate de ţară, inclusiv în Capitală, fiind emis un cod galben de caniculă. Miercuri, în intervalul orar 12 – 2

Ministrul de Externe, întrebat dacă Nicuşor Dan va avea o întâlnire cu Donald Trump la summitul NATO: Întâlnirile preşedintelui sunt în curs de programare /Există intenţia fermă a organizării unei întâlniri între preşedintele României şi preşedintele SUA

News.ro acum o ora
Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a afirmat că întâlnirile preşedintelui Nicuşor Dan, la summitul de la Haga de săptămâna viitoare, sunt în curs de programare şi a menţionat că ”există intenţia fermă a organizării unei întâlniri între preşedinte

Tanczos Barna: „Astăzi suntem la masa negocierilor. Mâine nu ştim ce va fi”

Adevarul acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, spune că nu poate să prevadă viitorul, dar subliniază că astăzi Uniunea este „la masa negocierilor”, mâine însă nu se mai știe. Afirmația vine pe fondul nemulțumirilor UDMR legate de ministerele pe care le primeș

Cunoscuta traficantă de droguri Elena Marsilia Mantu, poreclită „Griselda de România”, s-ar fi sinucis

Ziua Constanta acum o ora
Incident șocant în penitenciarul-spital Rahova. Cunoscuta traficantă de droguri Elena Marsilia Mantu, poreclită „Griselda de România”, s-ar fi sinucis. Femeia nu a lăsat niciun bilet care să explice decizia. Elena Mantu s-ar fi spânzurat în Penitenc

Șase firme de ride-sharing ar fi prejudiciat bugetul de stat cu 27,8 milioane de lei! Ce a descoperit ANAF

Ziua Constanta acum 47 minute
Acțiuni antifraudă în transportul alternativ, cu prejudicii în valoare de 27,8 milioane de lei! Potrivit unui comunicat de presă pus la dispoziție de ANAF, în urma controalelor recente, inspectorii antifraudă au identificat șase societăți – trei din

Kelemen Hunor: Rotativa este o greşeală fundamentală, a falimentat România

Mediafax acum 3 ore
„Rotativa este o greşeală fundamentală. Fiindcă a arătat ce se poate da din rotativă. Strategic, în 2022, 3, 4, rotativa a falimentat România. Premierul nu are autoritatea necesară, mai ales cum se apropie spre deadline-ul mandatului şi, din acel mo

Vremea

București
acum

28°
mie.

18°/31°
joi

21°/33°
vin.

17°/26°
sâm.

15°/26°
Iasi
acum

24°
mie.

15°/28°
joi

17°/28°
vin.

15°/21°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

27°
mie.

19°/27°
joi

18°/26°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/23°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

14°/28°
joi

16°/27°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
Timisoara
acum

30°
mie.

17°/30°
joi

18°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

12°/26°