Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Munca educatoarelor nu e o joacă!

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 6 iunie 2011 ·

Răutăcioşii ar putea spune că la noi denumirile evenimentelor sunt contagioase, mai ales după un anumit show de televiziune, după care nimic şi nimeni din ţară nu a mai scăpat de evaluarea că are sau nu talent! Aşa şi cu zilele şi cu târgurile de tot felul. Cel mai recent târg ce a avut un ecou pozitiv în…Târg(u Mureş), a fost cel al Ofertelor Educaţionale ale Grădiniţelor de la Casa de Cultură Mihai Eminescu, vinerea trecută. Ofertă educaţională la grădiniţe, nu s-a mai pomenit până acum! E un lucru ştiut că preşcolarii se înscriu la unitatea de învăţământ cea mai apropiată de domiciliul copilului, dacă sunt locuri. Dacă nu, acesta este trecut pe o listă de aşteptare şi dacă părinţii au bani de bonă filipineză sau autohtonă, rămâne acasă până la vârsta când obligatoriu va trebui înscris la clasa pregătitoare. Încă nu se ştie unde, când şi cum va funcţiona, dar nu-i stres, că doar mai e mult până departe!

Revenind la târg, intenţia organizatorilor a fost una lăudabilă, mai ales că rar e dat omului să vadă la un loc atâtea diplome, pliante, cărţi, broşuri şi poze aranjate pe la standuri, dar mai ales să urmărească un program artistic atât de bogat şi frumos prezentat de copiii de la cele 16 grădiniţe participante la târg.

Privind publicul din sală, alături de cadrele didactice şi părinţii celor care au evoluat pe scenă, nu am prea văzut în schimb reprezentanţii noii generaţii! O explicaţie ar fi că înainte de masă, fie şi vineri, cei interesaţi de subiect ori erau la lucru, ori nu aflaseră din timp de eveniment. Spre amiază, la ora închiderii însă, tot mai mulţi curioşi au intrat să vadă despre ce era vorba!

A fost prima ediţie, la următoarea să sperăm că vor participa toate grădiniţele din municipiu şi de ce nu şi din judeţ, pentru că un astfel de târg e o deosebită ocazie nu doar pentru un schimb de experienţă, dar şi pentru promovarea muncii e

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de vremea rea în aproape toată țara: cod galben și portocaliu de furtuni. HARTĂ

HotNews acum 40 minute
Cea mai mare parte a ţării intră de luni sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Meteorologii prognozează ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În București, vremea va fi căldur

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum 17 minute
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum 22 minute
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

Guvernul aprobă joi o hotărâre privind drumul expres Brăila-Focşani

Mediafax acum 29 minute
„Joi va fi aprobată în şedinţa de guvern Hotărârea de Guvern pentru a aprobarea indicatorilor tehnico-economici la drumul expres Brăila Focşani. Este un drum absolut necesar care va face descărcarea de pe toată Moldova pe podul de la Brăila şi va me

Grindeanu, despre constructorul podului de la Brăila: Nu cedăm la un asemenea şantaj nejustificat

Mediafax acum 29 minute
„Ca să fiu cât se poate de clar, în acest moment ne solicită, nu nouă, CNAIR-ului ca să fiu mai exact, 230 de milioane de lei, ca să dea drumul la circulaţie, deşi proiectul este finalizat şi pe malul brăilean şi pe malul tulcean (..) undeva la 90%,

(P) Gabriela Firea: Copiii din Sectorul 5 merită grădiniţe şi şcoli ca-n Sectoarele 3 şi 4

News.ro acum o ora
Peste 7.000 de copii nu au prins loc anul trecut la creşele şi grădiniţele din Bucureşti. Peste 11.000 de elevi învaţă în trei schimburi, în 11 şcoli şi licee care nu au spaţii suficiente. Peste 16.000 de copii învăţa în alte spaţii, şcolile lor fii

Opinie Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creşterea investiţiilor străine directe în Europa Centrală şi de Est. Cazul României

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru ca ţările emergente din Europa Centrală şi de Est să atingă un ritm rapid de dezvoltare economică, atragerea investiţiilor străine directe (ISD) este esenţială. Pe termen mediu şi lung, aceste investiţii contribuie la stabilitatea economică ş

webPR: Deloitte România își consolidează echipa de top management prin numirea a patru noi parteneri

HotNews acum o ora
Deloitte România își consolidează echipa de top management prin numirea a patru noi parteneri, după promovarea lui Andrei Paraschiv, fost Director Consultanță, a avocaților Irina Dimitriu și Mihnea Galgoțiu-Săraru, care sunt de mai mulți ani Partene

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, internat cu fractură de rotulă la Spitalul de Urgenţă Floreasca

G4Media acum 41 minute
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând fractură de rotulă, a declarat luni pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa, transmite Agerpres. Potriv

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum 3 ore
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

25°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°