Încă de la început, ţin să precizez că rândurile de mai jos nu au ca rol denigrarea vreunei instituţii ori a vreunui individ, ci pur şi simplu intenţionez să expun problema aşa cum am perceput-o eu.
Marţi, 28 decembrie 2010. Prim-vicepreşedintele organizaţiei municipale a PDL Constanţa, Laurenţiu Mironescu, despre care unii au spus că este finul preşedintelui României, Traian Băsescu, a fost numit secretar general în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Din câte s-au spus iniţial, numirea a fost făcută la propunerea PDL Constanţa. Joi, 6 ianuarie 2011, Laurenţiu Mironescu a fost detaşat, de premierul României, Emil Boc, din fruntea Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti, în postul de secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, funcţie cu rang de secretar de stat. Luni, 23 mai 2011. Mascaţii s-au postat în faţa casei a lui Laurenţiu Mironescu, din staţiunea Eforie, unde, de altfel, a avut loc şi o percheziţie. În total, procurorii au făcut 50 de percheziţii domiciliare atât în Constanţa, cât şi în Bucureşti. Printre casele vizate de oamenii legii s-au aflat şi cele ale mai-marilor Vămii Constanţa, dar şi a unui şef din cadrul Poliţiei de Frontieră Constanţa. Luat şi dus pentru audieri în capitală, alături de alţi indivizi, Laurenţiu Mironescu a intrat în colimatorul şefului Igaş. Puţin după prânz, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a spus că secretarul general Mironescu a fost demis, în locul acestui fiind numit temporar Alexandru Dumitrina, care ocupa funcţia de secretar general adjunct în MAI.După ce a fost reţinut pentru 24 de ore, Laurenţiu Mironescu a primit, pe data de 25 mai, alături de ceilalţi 28 de colegi de acuzare, mandat de arestare pentru 29 de zile. Pe data de 26 mai, ministrul de Interne, Traian Igaş, l-a demis din funcţie pe şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Constanţa,