Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandria: Bolnavii au fugit la camera de gardă ca să nu dea bani medicilor de familie

Publicat in Adevarul, luni 6 iunie 2011 ·

Medicii de familie s-au ţinut de cuvânt şi s-au prezentat astăzi la cabinete decişi să-şi taxeze pacienţii cu 30 de lei pe consultaţie.Prea mulţi bani n-au încasat pentru că majoritatea pacienţilor au facut cale întoarsă şi au luat drumul către camera de gardă de la spital.

Patronatul Medicilor de Familie Teleorman a avertizat încă de săptămâna trecută că, începând de astăzi vor cere bani de consultaţii şi nu vor mai acorda reţete compensate şi gratuite. Supăraţi pe noile tarife decontate de Casa de Asigurări de Sănătate pe cap de pacient şi pe servici, medicii refuză semnarea contractului cadru de furnizare şi ca atare, în acest moment, nu mai au relaţii contractuale cu CAS. Practic, medicii de familie au trecut de astăzi în privat. „ Aşa cum am avertizat, începând de astăzi percem bani pentru consultaţii, 30 de lei în medie. de dimineaţă am avut trei pacienţi care mi-au plătit consultaţia. M-au sunat cei care aveau programare pentru reţete gratuite sau compensate, le-au spus că nu le pot da şi nu au mai venit" ne-a spus dr. Cătălin Dumitraşcu. La auzul veştii că li se cere bani pe consuiltaţii, alexăndrenii au renunţat la vizita la medicul de familie. „ Am venit cu copilul la medic că tuşeşete şi am vrut să văd despre ce e vorba. Când am auzit că îmi ia bani, am renunţat. Mai bine mă duc la camera de gardă", ne-a spus Ileana Şchiopu, o mămică din Alexandria.

Decizia medicilor de a lua bani pe consultaţii s-a resimţit la Camera de Gardă a Spitalului Judeţean din Alexandria. Astăzi, peste 100 de pacienţi s-au prezent la camera de gardă, iar conducerea spitalului judeţean se aşteaptă ca numărul acestora să crească, începând de mâine. „ Ne aşteptăm ca , de mâine, numărul pacienţilor să fie şi mai mare. Sunt bolnavi cronici de inimă care, dacă nu primesc reţetă, nu ăşi permit medicamentele şi nu au ce să facă.Automat, va creşte şi numărul de internări", ne-a s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Călin Georgescu că va interzice rețeaua Soros în România, preluat de Elon Musk, pe X: „Știm cine sunt, e foarte clar”

Adevarul acum o ora
Șeful Comisiei pentru eficienţă guvernamentală din SUA (DOGE), miliardarul Elon Musk, a făcut o postare despre situația politică din România, pe rețeaua de socializare X, care-i aparține.

De ce se întâlnește președintele Ilie Bolojan cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România

Ziare.com acum 2 ore
Președintele interimar, Ilie Bolojan, va avea marți prima sa întâlnire oficială cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, de la preluarea mandatului. Evenimentul anual, dedicat dialogului dintre președinte și reprezentanții corpului dip

Horoscop pentru marti, 18 februarie 2025. Previziuni astrale pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Discutiile legate de bani te pot pune pe gânduri. Poate fi vorba, fie despre plăți comune cu partenerul de viata sau rudele, fie despre chestiuni profesionale care implica a cheltui tu ceva bani. Bine este sa stai deoparte, in liniste, sa-ti

UPDATE 2 - Incident aviatic pe aeroportul din Toronto. O aeronavă cu 80 de oameni la bord s-a răsturnat pe spate la aterizare. 18 pasageri răniţi au fost transportaţi la spitale locale, potrivit şefului pompierilor - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Echipele de urgenţă au intervenit luni după-amiază pe Aeroportul Pearson din Toronto după un accident aviatic în care a fost a implicat un avion Delta Airlines care decolase de pe aeroportul internaţional din Minneapolis, SUA, şi transporta câteva z

Circulație în condiţii de iarnă în 10 judeţe aflate sub cod galben de ninsori. Depuneri de zăpadă inclusiv pe autostrăzile A0, A1, A2 și A3

HotNews acum o ora
Circulația se desfășoară marți dimineață în condiții de iarnă pe drumurile din cele 10 județe pentru care a fost emis cod galben de ninsori, respectiv Argeș, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov (și municipiul București), Prahova

Vreme neobișnuit de rece la finalul lunii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Contrast termic puternic în următoarea lună. După două săptămâni cu temperaturi mult sub normal și ger în special în sud, vremea se va schimba radical în martie, când termometrele vor urca peste valorile obișnuite ale perioadei în toată țara. Meteor

POLITICO: Papa Francisc, simţind că este aproape de moarte, ia măsuri pentru a-şi proteja moştenirea. Succesiunea sa va fi probabil foarte politizată având în vedere ciocnirea cu vicepreşedintele catolic al SUA, JD Vance

News.ro acum 5 ore
Papa Francisc este foarte îngrijorat de starea sa de sănătate după ce a fost spitalizat cu bronşită severă şi se grăbeşte să rezolve problemele rămase nerezolvate înainte de lupta pentru succesiunea sa, care va fi probabil foarte politizată, în spec

Israelul menţine unele trupe în sudul Libanului, sfidând termenul de retragere

News.ro acum 3 ore
Armata israeliană menţine trupe în cinci posturi din sudul Libanului, în ciuda termenului limită de retragere de marţi şi a avertismentelor Hezbollah potrivit cărora Israelul încalcă un acord de încetare a focului, potrivit CNN. Forţele de Apărare a

SUA vor să-i facă pe plac lui Putin, iar capacitatea de apărare a europenilor este „slabă”, afirmă Volodimir Zelenski într-un interviu

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a deplâns faptul că Statele Unite, care doresc să deschidă discuţii cu Rusia, vor să îi facă „pe plac lui Putin” şi a descris capacitatea de apărare a Europei ca fiind „slabă”, într-un interviu difuzat luni

SUA şi Rusia se întâlnesc în Arabia Saudită pentru negocieri despre Ucraina, fără prezenţa Kievului

Mediafax acum 2 ore
Din partea Rusiei participă ministrul de externe Sergei Lavrov şi consilierul prezidenţial Yuri Ushakov, în timp ce delegaţia americană este condusă de secretarul de stat Marco Rubio, consilierul pentru securitate naţională Mike Waltz şi emisarul pe

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-10°/-0°
joi

-13°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-5°
mar.

-5°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-5°/-0°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/0°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°
vin.

-3°/4°