Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Al treilea lungmetraj "Twilight", marele câştigator la MTV Movie Awards

Publicat in Romania Libera, luni 6 iunie 2011 ·

Al treilea lungmetraj al francizei "Twilight", "Saga Amurg: Eclipsa", a fost marele câştigător al galei MTV Movie Awards, care a avut loc duminică seară, la Los Angeles, fiind recompensat cu cinci trofee, inclusiv mult râvnitul premiu pentru cel mai bun film al anului, informează Mediafax.

Pentru al treilea an consecutiv, un lungmetraj din franciza "Twilight" a fost desemnat filmul anului. Primele două lungmetraje din această serie au fost recompensate fiecare cu câte cinci trofee MTV Movie, ambele impunându-se inclusiv la categoria "cel mai bun film al anului"."Saga Amurg: Eclipsa", care a fost nominalizat la opt categorii de premii, a încheiat seara de duminică cu cinci MTV Movie Awards.

La fel ca în 2010, Robert Pattinson şi Kristen Stewart s-au impus la categoriile "cel mai bun actor", respectiv "cea mai bună actriţă".

Cei doi actori, despre care presa internaţională a afirmat în mai multe ocazii că ar forma un cuplu şi în viaţa reală, au împărţit şi premiul pentru cel mai bun sărut. Robert Pattinson a celebrat acest trofeu într-un mod inedit - a fugit în public şi l-a sărutat pe colegul său din distribuţie Taylor Lautner.

Robert Pattinson a triumfat şi la categoria "cea mai bună scenă de luptă", împărţind acest trofeu cu Bryce Dallas Howard şi Xavier Samuel.

Cu astfel de categorii de premii, nimeni nu s-a aflat în pericol să confunde gala MTV Movie Awards cu mult mai sobra gală a premiilor Oscar. Producătorii galei MTV Movie Awards doresc să promoveze în cadrul acestui eveniment filmele despre care se vorbeşte cel mai mult în cadrul segmentului de public tânăr.

Într-adevăr, în timpul celei de-a 20-a ediţii a galei MTV Movie Awards, spectatorii au avut posibilitatea de a urmări câteva secvenţe din cel de-al patrulea film din franciza "Twilight", intitulat "Saga Amurg: Zori de Zi - Partea I/ The Twilight Saga: Breaking Daw

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Darryl Nirenberg, nominalizat oficial ambasador al SUA în România

Ziua Constanta acum 7 ore
Casa Albă a trimis către Senatul SUA nominalizarea noului ambasador american la București, Darryl Nirenberg, conform site-ului administrației americane. Casa Albă a trimis către Senatul SUA nominalizarea noului ambasador american la București, Darry

Programul Rabla pentru persoane fizice, suspendat. AFM oprește toate finanțările până la formarea noului Guvern

Ziua Constanta acum 12 ore
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat oficial suspendarea tuturor programelor de finanțare aflate în derulare, inclusiv amânarea sesiunii destinate persoanelor fizice din cadrul programului Rabla Clasic, programată inițial pentru data

Un bărbat a murit, după ce s-a prăbușit un balot de paie peste el. Detalii de la IPJ Timiș

Ziua Constanta acum 5 ore
Un bărbat de 44 de ani a murit, astăzi, 18 iunie 2025, după ce s-a prăbușit peste el un balot de paie, pe câmp, pe raza localității Buzad, județul Timiș. Detalii de la IPJ Timiș: La data de 18 iunie 2025, polițiștii Secției 1 Rurale au fost sesizați

Marius Tucă Show începe joi, 19 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Mircea Negulescu, zis „Portocală”, va primi 1 milion de lei daune morale din partea foștilor inculpați care l-au acuzat de anchete abuzive

Gandul acum 3 ore
Miercuri, 18 iunie 2025, Tribunalul București a decis că fostul procuror DNA de la Ploiești, Mircea Negulescu, zis „Portocală”, trebuie să primească 1 milion de lei daune morale din partea unui grup de persoane pe care le-a cercetat penal în trecut

Trump către Putin: „Fă-mi o favoare, fii mediator pentru tine însuți!”

HotNews acum 6 ore
Donald Trump a declarat miercuri că omologul său rus Vladimir Putin ar trebui să se ocupe mai întâi de soluționarea negociată a războiului Rusiei cu Ucraina înainte de a-și oferi serviciile de mediator în conflictul dintre Israel și Iran, scrie AFP.

Ștrandul din Praid se redeschide de la 1 iulie 2025. Se fac lucrări de amenajare pentru redeschidere

Mediafax acum 3 ore
Lucrătorii de la Salrom au adus de la Dej mai mulți saci de sare pentru a asigura salinitatea apei și fac lucrări de amenajare pentru redeschiderea zonei de agrement. Faptul că ștrandul va fi funcțional de la 1 iulie cel târziu le dă speranțe comerc

Producătorii și importatorii de automobile condamnă decizia de suspendare a programului Rabla 2025: „Destabilizează piața auto”

G4Media acum 10 ore
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA) condamnă decizia politică de a suspenda programul Rabla Auto 2025, spunând că destabilizează piața auto și încrederea publică în autorități. Urmărește mai jos producțiile vi

UE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Bruxelles pentru a cere explicații despre agresarea diplomatei românce la Vladivostok

HotNews acum 9 ore
„Condamnăm orice act de violență împotriva diplomaților UE”, a declarat o purtătoare de cuvânt a executivului UE, citată de Associated Press. UE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Bruxelles pentru a cere explicații după ce o diplomată româncă car

După cinci zile petrecute în Penitenciarul Gherla, fosta ministră Sorina Pintea susține că nu suportă regimul din închisoare. A cerut judecătorilor întreruperea executării pedepsei

HotNews acum 9 ore
Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea a înaintat cerere privind întreruperea executării pedepsei Tribunalului Cluj la cinci zile după ce a ajuns la Penitenciarul Gherla. Pe 6 iunie, Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni închisoare pentru l

Vremea

București
acum

23°
joi

22°/33°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

15°/26°
Iasi
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

18°/27°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

16°/30°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/24°
Timisoara
acum

19°
joi

19°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

13°/26°
dum.

12°/29°