Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un român a îmbrăcat tricoul galben după patru ani

Publicat in Adevarul, luni 6 iunie 2011 ·

Bucurie pentru organizatorii celei de-a 48-a ediţii a Turului României la ciclism, dar şi pentru spectatorii din Vaslui, care au asistat la sosirea în etapa a 3-a. Născut în vecinătatea oraşului moldav, unde are şi un apartament, Andrei Nechita este primul român care îmbracă tricoul galben după o pauză de circa patru ani.

Cu toate că nu a avut nicio căţărare în program, ci doar trei sprinturi, etapa de ieri a „Micii Bucle” nu a fost una uşoară, căldura, vântul şi asfaltul tocit de pe ultimul tronson fiind adversari care pot incomoda până şi pe rutierii cei mai experimentaţi. Cum sprinturile au fost programate în prima parte a zilei de concurs, la puţin timp după start s-a produs şi evadarea zilei. Cei detaşaţi de pluton, care au avut imediat, în coastă, un alt grup de temerari, şi+au disputat punctele pentru tricoul roşu. Victor Mironov (Moldova) i-a luat faţa grecului Ioannis Tamouridis (Tableware), după o luptă corp la corp, în sprinturile de la Lieşti şi Tecuci, însă ultimul s-a revanşat în cel de la Bârlad care a purtat numele lui Ilie Goga, primul ziarist de ciclism din România, dispărut dintre noi în urmă cu ceva timp (Agerpres a avut iniţiativa de a da numele acestuia unui sprint),

Sosirea în Vaslui l-a avut din nou în prim-plan pe Tamouridis, care a bătut etapa cu numărul 3 (iniţial, aceasta era a 2-a etapă, însă organizatorii au schimbat prologul în contratimp, iar acesta a fost socotit ca runda întâi).

Spre bucuria localnicilor, Andrei Nechita (România tineret) a venit pe locul 4, timpul său permiţându-i să îmbrace tricoul galben, de lider al cursei, situaţie cu care un ciclist autohton nu s-a mai întâlnit de circa patru ani – în 2007, Dan Anghelache (Dinamo) a şi câştigat Turul României. Celelate tricouri au revenit lui Tamouridis (alb + combativitate), Alessandro Calderan (Friuli / Italia – verde, căţărători), Mironov (roşu,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum 4 ore
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 4 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 3 ore
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 4 ore
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025

Libertatea acum 13 ore
Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 5 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 12 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 8 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Rusia a pus la cale atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume, acuză premierul Poloniei, Donald Tusk

Libertatea acum 5 ore
Donald Tusk, premierul Poloniei, a acuzat, miercuri, Rusia că plănuiește o campanie teroristă majoră împotriva companiilor aeriene din lume, relatează Politico.

Vremea

București
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

2°/8°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/4°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°