Am aşteptat două zile pentru a vedea care este răspunsul colegilor mei de breaslă. În fapt, cu excepţia Realităţii TV, aproape nimeni n-a avut o reacţie faţă de circoteca trenului depanat cu o cracă verde, ruptă din grădina unui prahovean. Toată lumea s-a hlizit la această scenă iştorică. Diligenţa guvernamentală cu chiar Coana Miţa în timpul unei operaţiuni de propagandă s-a defectat în văzul jurnaliştilor. Jurnalişti? Mă rog, nişte copii de bună credinţă, bucuroşi că pe vremea asta grea au şi ei un loc de muncă şi, pe deasupra, apar la tele sau scriu într-un ziar. Ei bine, aceşti tineri colegi de breaslă par a fi acceptat solicitarea Ancăi Boagiu de a nu scrie/transmite nimic în legătură cu incidentul. Beleaua abia de aici începe. Un demnitar al statului român se poartă ca o cucoană complexată. Le cere suratelor şi martorilor să nu zică nimănui nimic despre faptul că şi-a vărsat cafeaua pe rochia albă de recepţie şi apoi s-a rostogolit pe scări din cauza rochiei lungi. Să rămână între noi, prieteni! Pe vremuri, în acelaşi minister, dar şi în altele, ziariştilor acreditaţi, cu ocazia unor deplasări, li se mai oferea câte un plic cu câteva sute de euro diurnă. Adică să înfulece şi ei ceva şi să îşi ţină gura la o adică. Nu ştiu dacă în această deplasare jurnaliştii acreditaţi la expediţia Ancăi Boagiu au fost tratarisiţi într-un asemenea mod. Faptul că ministresa şi-a permis o asemenea rugăminte mă lasă să zbor cu gândul şi la o asemenea ipoteză. Numai o familiaritate bazată pe o asemenea ungere ar lăsa loc unui apel la o astfel de tăcere. Căci altfel lucrurile ar arăta şi mai prost. Dacă nu i-a cumpărat pe participanţi, ministresa a recurs la unul dintre cele mai grave atentate la libertatea de infirmare a cetăţeanului. A rugat 40 de oameni să ascundă un incident de cale ferată, mic, comic, grotesc chiar, poate că nici măcar atât de periculos pe cât ar lăsa uni