Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casey Stoner a câştigat Marele Premiu al Cataluniei la Moto GP

Publicat in Antena 3, luni 6 iunie 2011 ·

Casey Stoner a redus diferenţa care îl separă de liderul clasamentului general la Moto GP, Jorge Lorenzo, după ce a câştigat fără probleme Marele Premiu al Cataluniei de la Barcelona.

Australianul a fost urmat de Lorenzo, podiumul fiind completat de Ben Spies. Multiplul campion mondial, Valentino Rossi, a încheiat pe locul 5, iar Marco Simoncelli, care a plecat din pole position, a ajuns abia al şaselea.

„Jorge a avut un start foarte bun şi a trebuit să aştept până la finalul primului tur pentru a-l depăşi. Când s-a întâmplat asta, din fericire, nu a mai putut să stea lângă mine şi totul a devenit mai uşor”, a declarat Stoner la sfârşitul cursei.

În clasamentul general, spaniolul Jorge Lorenzo rămâne lider, cu 98 de puncte, însă Stoner s-a apropiat la numai şapte lungimi. Pe locul 3 se află italianul Andrea Dovizioso, cu 63 de puncte.

În cursa de Moto 2, germanul Stefan Bradl s-a impus în faţa spaniolilor Marc Marquez şi Aleix Espargaro şi şi-a consolidat poziţia de lider în clasamentul general, acolo unde a acumulat 102 puncte, cu 43 mai multe decât italianul Simone Corsi. Tot un italian completează podiumul, Andrea Iannone strângând până acum 49 de puncte.

La clasa 125 cc, spaniolul Nicolas Terol i-a devansat pe compatriotul său Maverick Vinales şi pe germanul Jonas Folger. Terol este lider şi la general, cu 120 de puncte, fiind urmat de doi sportivi germani, Sandro Cortese (72 de puncte) şi Jonas Folger (68 de puncte). Casey Stoner a redus diferenţa care îl separă de liderul clasamentului general la Moto GP, Jorge Lorenzo, după ce a câştigat fără probleme Marele Premiu al Cataluniei de la Barcelona.

Australianul a fost urmat de Lorenzo, podiumul fiind completat de Ben Spies. Multiplul campion mondial, Valentino Rossi, a încheiat pe locul 5, iar Marco Simoncelli, care a plecat din pole position

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla persoane fizice“

Ziua Constanta acum 12 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Război în Ucraina, ziua 1.536. Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Press Alert acum 31 minute
Ministerul Apărării Naționale reacționează după cel mai mare atac rusesc în Ucraina, la granița României, și anunță că forțele Federației Ruse au executat atacuri cu drone în zona localităților Ismail și Chilia, în proximitatea frontierei fluviale c

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum o ora
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 54 minute
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum 47 minute
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 2 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Comisia Europeană prezintă miercuri propunerea de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană va prezenta miercuri propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate, în special cu privire la viitorul politicii agricole comune (P

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

România și alte patru state UE se opun unui nou acord comercial pentru produse agricole cu Ucraina

Adevarul acum 20 minute
România, Polonia, Ungaria, Slovacia și Bulgaria și-au exprimat marți opoziția față de o propunere de acord comercial revizuit între Uniunea Europeană și Ucraina, invocând îngrijorări privind posibila destabilizare a piețelor agricole din UE.

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/36°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

25°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°