Pentru o tânără braşoveancă, ziua în care a împlinit 21 de ani va rămâne una pe care şi-o va aminti toată viaţa. Andreea Ciobanu participa la un concurs de parapantism la Bunloc şi chiar la prima probă, cea de aterizare la punct fix, a comis o eroare de pilotaj şi a căzut. „Toţi piloţii care sunt aici sunt cu licenţă, autorizaţi să efectueze zboruri. A fost doar o greşeală de pilotaj şi nu a tras parapanta în apropiere de sol, ci în aer, şi a avut o aterizare mai dură“, a precizat Robert Gyorgy, organizatorul concursului. Imediat după accident, tânăra a fost transportată la spital. „Era traumatizată la nivelul coloanei toraco-lombare, cu două fracturi vertebrale. În momentul de faţă se află internată pe secţia de Ortopedie, la Spitalul Judeţean Braşov”, ne-a declarat Mihaela Suciu, medic SMURD.
Primele cercetări confirmă ipoteza organizatorilor, potrivit cărora Andreea a comis o eroare de pilotaj. „Se pare că este vorba de o eroare de pilotaj, s-a frânat prea mult şi ca urmare a frânârii bruşte, acea parapantă s-a oprit, iar pilotul a căzut de la o înălţime de 5-6 metri. Vom continua cercetările şi audierile”, ne-a declarat procurorul Elena Hach.
În cazul în care concluziile preliminare se vor confirma, nu va fi nevoie să se deschidă o anchetă penală. Din fericire, tânăra se va putea întoarce la pasiunea ei, după ce se va reface.
Peste 100 de piloţi din Braşov, Sibiu, Baia Mare şi Harghita au participat la Concursul Naţional de Parapantă „ParaBunloc 2011”. Pentru o tânără braşoveancă, ziua în care a împlinit 21 de ani va rămâne una pe care şi-o va aminti toată viaţa. Andreea Ciobanu participa la un concurs de parapantism la Bunloc şi chiar la prima probă, cea de aterizare la punct fix, a comis o eroare de pilotaj şi a căzut. „Toţi piloţii care sunt aici sunt cu licenţă, autorizaţi să efectueze zboruri. A fost doar o greşeală de pilotaj şi nu a tr