Vicepreşedintele Mansour Hadi ar fi obţinut sprijinul SUA pentru a-l înlocui pe preşedinte. Sursa: REUTERS
Aflat la putere de peste 30 de ani, regimul preşedintelui yemenit Ali Abdullah Saleh pare să se fi încheiat.
Rănit, vineri, într-un atac al rebelilor asupra palatului prezidenţial, Saleh a fost transferat în Arabia Saudită pentru o intervenţie chirurgicală, alimentând speculaţiile conform cărora nu va mai reveni în ţară.
MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Yemenul, fără președinte Aflat la putere de peste 30 de ani, regimul preşedintelui yemenit Ali Abdullah Saleh pare să se fi încheiat.
În tot acest timp, interimatul la şefia statului este asigurat de vicepreşedintele Abd-Rabbu Mansour Hadi, care a preluat comanda forţelor armate, potrivit televiziunii Al Jazeera.
Bucurie în capitala ţării
Mii de oameni au ieşit, ieri, pe străzile din capitala ţării, Sanaa, pentru a celebra plecarea preşedintelui în Arabia Saudită. Protestatarii cred că absenţa lui Ali Abdullah Saleh marchează căderea regimului condus de acesta timp de 33 de ani. Saleh a ajuns în Riad cu un avion medical saudit, la bordul căruia s-au aflat şi 35 de membri ai familiei sale.
Decizia de a-l transfera pe preşedinte în Arabia Saudită a fost luată după ce medicii l-au consultat împreună cu o echipă medicală germană.
Iniţial s-a spus că rănile suferite de liderul yemenit în urma atacului de vineri nu i-ar pune viaţa în pericol, pentru ca, ulterior, CNN să anunţe că Saleh urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale la cap.
Un nou lider, acceptat de Statele Unite
Analistul arab Khalid al-Dakhil, citat de Al Jazeera, consideră că preşedintele yemenit nu ar fi plecat în Arabia Saudită dacă nu ar fi încercat să găsească o cale mai onorabilă de a părăsi ţara.
Mulţi experţi dau ca