Recenta conferinţă de presă a AOAR a stârnit o furtună de reacţii ca urmare a prezentării unui studiu al "Economist Inteligence Unit" (EIU) care arată că la începutul anului leul era supraevaluat cu 13,5% faţă de euro (ceea ce ar implica un curs la zi de circa 4,7 lei/euro).

S-a precizat de la început că acesta este unul dintre punctele posibile de vedere privind cursul leului bazat pe studii tehnice, nu pe intuiţii, dar şi pe o interpretare proprie de către EIU a datelor pentru ţările Europei Centrale şi de Est.

Dincolo de comentariile şi argumentele pertinente privind faptul că un astfel de curs ar reprezenta o exagerare pe linia devalorizării leului, majoritatea reacţiilor s-au referit la responsabilitatea pe care BNR o are pentru protejarea cetăţenilor români care au luat credite în euro. Opinia cvasiunanimă a fost că abdicarea BNR de la misiunea de protejare a acestora riscă să ducă la probleme sociale de amploare care ar putea afecta şi sistemul bancar.

Făra a minimaliza sau nega necesitatea creării unor mecanisme pentru protejarea celor cu credite în euro, credem că aşteptările create asupra îndeplinirii de către BNR a unui astfel de obiectiv este păguboasă riscând să ducă la cheltuirea neeficientă a unei părţi din rezervele BNR. Analiştii ING estimau recent că numai în luna mai BNR ar fi cheltuit până la 1 miliard de lei pentru a evita devalorizarea leului. Rolul de protecţie a cetăţenilor care au luat credite în valută şi care prin devalorizarea leului riscă să intre în încetare de plăţi trebuie asumat de stat.

Vedem că acest lucru începe să se întâmple în ţările central-europene care se confruntă cu această problemă. Exemplul legii maghiare dă o orientare asupra modului în care poate fi abordată această problemă pentru a se evita tensiunile sociale şi a avea repere riguroase în cheltuirea banului public. Mai mult, se creează ş