Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Ca poliţişti, am ajuns muritori de foame!“

Publicat in Adevarul, luni 6 iunie 2011 ·

Poliţiştii maramureşeni se plâng că au ajuns la „sapă de lemn“. După reducerea normei de hrană, mulţi dintre angajaţii IPJ Maramureş se vor duce acasă cu salarii de 700 – 800 de lei.

Ultimele tăieri din salariile angajaţilor din Poliţie i-au adus pe aceştia la sapă de lemn. Astfel, potrivit liderului de sindicat din Baia Mare, Lucian Petruţ, de anul trecut, de când au început diminuările salariale, agenţii de poliţie au ajuns să meargă acasă cu o chenzină de 780 de lei. „Fiul meu lucrează de anul trecut în cadrul Serviciului de Urmăriri Penale. Face teren, merge la Morgă şi după ultimele tăieri salariale vine acasă cu 750 de lei“, a declarat Lucian Petruţ, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, filiala Maramureş.

„Am făcut şcoală degeaba“

În funcţie de studii şi de salariul de încadrare, lefurile din Poliţie au scăzut drastic. „De anul trecut, de când au început tăierile cu 25 de procente şi până acum, când ne-au redus şi norma de hrană, mi-a scăzut salariul cu 1.500 de lei. Am făcut degeaba cei cinci ani de Academie“, a reclamat unul dintre ofiţerii Biroului de Urmăriri Penale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Maramureş. „În urmă cu trei ani, am contractat un credit pentru a-mi face o casă. Am o rată care în acest moment reprezintă 80 la sută din salariul pe care îl primesc. Mă văd nevoit să-mi caut un al doilea loc de muncă“, a continuat acesta.

Şi comandantul adjunct al Poliţiei Marmureş este nemulţumit. „Vă daţi seama că ne-a scăzut salariul în medie cu 17 - 18 procente. Merg acasă aproape cu mâna goală după o vechime în poliţie de aproape 20 de ani“, a explicat comisarul şef Ionel Todoran, adjunct al şefului IPJ Maramureş.

„Nu se mai poate aşa!“

Viorel Stroe, liderul celuilalt sindicat din Poliţia Maramureş, SNAP, a făcut, pentru „Adevărul de Seară“, ediţia de Baia Ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Anamaria Gavrilă, șefa POT, se retrage din cursa prezidențială în favoarea lui George Simion

Ziua Constanta acum 10 ore
Anamaria Gavrilă a anunțat retragerea sa din cursa electorală. Anunțul acesteia a fost făcut la postul Realitatea Plus. Aceasta a făcut anunțul, fiind însoțită de George Simion. Anamaria Gavrilă a declarat că s-a retras pentru a respecta înțelegerea

Trump spune că a vorbit aproape o oră cu Zelenski: „Suntem în foarte mare măsură pe drumul cel bun”

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că a vorbit la telefon timp de aproape o oră cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la o zi după ce discutase mai bine de două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press.

Emisiunile zilei de joi, 20 martie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ministrul Daniel David lansează un proiect pentru introducerea inteligenței artificiale în școli. Ce se va întâmpla cu profesorii

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a decis, după o întâlnire cu conducerea Microsoft România, să implementeze un proiect-pilot de utilizare a inteligenţei artificiale în unităţi educaţionale, pentru a optimiza activitatea cadrelor dida

Peste 40 de palestinieni din Gaza, aduși în România. Misiunea a fost executată la solicitarea UE VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Peste 40 de cetățeni din Fâșia Gaza au fost preluați miercuri, 19 martie, din Israel și vor fi aduși în România, unde o parte din ei vor rămâne, iar ceilalți vor fi transferați în Norvegia și în Franța. Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU)

Anamaria Gavrilă, luată peste picior pe TikTok de vicepreședinta Camerei Deputaților după ce a chemat Poliția la Parlament. "E ilegal să vă chem degeaba?" VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Oana Ţoiu, deputată USR, a creat un pamflet pe TikTok în urma apelului făcut miercuri, 19 martie, de Anamaria Gavrilă la 112, prin care a solicitat intervenția Poliției pentru a goni jurnaliștii din Parlamentul României. "E ilegal să vă chem degeaba

PÎCCJ Mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu, trimiși în judecată pentru instigare la violență pe rețele de socializare

Ziua Constanta acum 13 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a dispus astăzi, trimiterea în judecată, prin cinci rechizitorii, a cinci inculpați aflați sub control judiciar, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: incitare la violență

UPDATE - Doi militari din Divizia 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice/ Care este starea celor doi răniţi

News.ro acum 11 ore
Doi militari din Grupul 3 EOD al Diviziei 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi, miercuri, în jurul orei 11.00, în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice. Militarii participau la

Marius Tucă Show începe joi, 20 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

FRF anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”

Ziua Constanta acum 10 ore
Federația Română de Fotbal anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”. Potrivit Federației Române de Fotbal, „noul kit marchează începutul unei noi etape pentru Generația de Suflet,

Vremea

București
acum

joi

1°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

0°/13°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/11°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/8°
Cluj-Napoca
acum

-4°
joi

-4°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/12°