Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima zi de consultaţii gratuite la medicul de familie

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 6 iunie 2011 ·

Niciun medic de familie din judeţul Mureş nu s-a prezentat la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Mureş pentru a semna actul adiţional pe luna iunie, potrivit reprezentanţilor de la CJAS Mureş. „Noi am anunţat fiecare tip de furnizor să vină să-şi semneze actele adiţionale, pregătite pentru fiecare tip de furnizor. Au început deja să vină, cu excepţia medicilor de familie, care până la ora aceasta nu au semnat niciun act”, a declarat Manuel Butiulcă, purtătorul de cuvânt al CJAS Mureş.

Potrivit comunicatului postat pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, până vineri, 3 iunie, doar 76 de contracte au fost semnate de reprezentanţii CJAS Mureş cu furnizorii de servicii medicale şi farmaceutice din judeţul Mureş, 11 cu furnizorii de asistenţă medicală-ambulatorii de specialitate şi 68 de contracte cu farmaciile.

Actul adiţional la Contractul Cadru pe 2010 şi-a încetat valabilitatea la data de 31 mai, iar din data de 1 iunie au intrat în vigoare normele Contractului Cadru 2011-2012, medicii fiind invitaţi să semneze actul adiţional pe luna iunie. Dar medicii de familie din judeţul Mureş sunt solidari cu colegii lor din ţară şi refuză semnarea oricărui act.

De miercuri, consultaţii plătite

Totodată, azi este ultima zi în care aceştia mai consultă gratuit pacienţii asiguraţi, de miercuri anunţând că vor percepe o taxă de 35 de lei. „Astăzi (n.r.-ieri) şi mâine (n.r. azi) mai consultăm gratuit. De miercuri începem să consultăm pe bani. Trebuie să susţinem şi noi cu ceva cabinetele. Acum, pentru persoanele neasigurate şi care nu sunt pe lista noastră se plăteşte 35 de lei. Suma aceasta se va plăti de către toţi”, a precizat dr. Ileana Mihăescu, preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie Mureş.

Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie şi ai Societăţii Naţionale de Medicina Familiei au sol

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2025

Ziua Constanta acum 19 minute
Petru-Daniel Funeriu și-a depus astăzi candidatura la BEC pentru alegerile prezidențiale din acest an. Petru-Daniel Funeriu și-a depus astăzi candidatura la BEC pentru alegerile prezidențiale din acest an. Oficial de la BEC: Biroul Electoral Central

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 55 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 4 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum 16 minute
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Victor Ponta anunţă că renunţă în mod oficial la cetăţenia onorifică a Serbiei: Decizia de a renunţa la cetăţenia sârbă are scopul de a demonstra că, pentru mine, întotdeauna România va fi pe primul loc

News.ro acum 26 minute
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta a anunţat, sâmbătă, că renunţă la cetăţenia onorifică a Serbiei, pe care a primit-o pe când era premier. ”Decizia de a renunţa la cetăţenia sârbă are scopul de a demonstra că, pentru min

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum o ora
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum o ora
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°