Zilele trecute a fost numit drept Ministru al Muncii un fost coleg, de profesie sociolog. În câteva minute de la aflarea ştirii au apărut comentariile "specialiştilor". Recordul derapajului de la logica elementară îl deţine, cred, o moderatoare care îşi întreba pe un ton indignat invitaţii: "Ce legătură este între sociologie şi Muncă?".
A apărut o nouă slujbă, aşadar, pe piaţa muncii. Personaje care sfidează evidenţa. Şi pentru că veni vorba, să vedem cum evidenţa a fost şi continuă să fie sfidată chiar cu referire la piaţa muncii.
Acum trei ani, la începutul crizei, politicieni şi comentatori, deopotrivă, ne asigurau că vine Apocalipsa şomajului. Titlurile de pe ecrane anunţau disponibilizări în masă. Reporterii căutau pe străzi oameni care cereau un loc de muncă.
Am mai spus-o şi am să o mai repet. Şomajul nu este, acum, principala problemă structurală în această ţară. Dimpotrivă. Unul dintre meritele actualului Executiv este ţinerea sub control sau chiar diminuarea şomajului în contextul crizei economice.
Să examinăm din nou cifrele. Ultimele date, în România, sunt de la sfârşitul lunii aprilie, când rata şomajului era de 5,4%, pe o tendinţă descrescătoare. Altfel spus, şomajul a ajuns aproape de cotele scăzute existente în România în perioada precedentă de creştere economică.
Pentru că există o înclinaţie, la unii, de a ne considera cei mai năpăs-tuiţi de istoria recentă, să examinăm acum ultimele cifre de la Eurostat. Spania a trecut de 20%. Irlanda a trecut de 14%. Ungaria se apropie de 12%. Portugalia a de-păşit acest prag. Bul-garia are 11,4%.
Chiar şi state despre care ni se spunea că au navigat cu bine pe oceanul Crizei s-au ales cu un şomaj monumental. Croaţia şi Slovacia au, fiecare, 13,9%. Polonia are 9,3%. Zona euro are o medie de asemenea mare (9,9%).
Pentru a ne lămuri cât de serioasă este această problemă, să
