Ca de obicei, multe goluri în Liga a IV-a Team Sport. Penultima rundă de campionat le-a programat în weekend pe cele două candidate la titlul de campioană a judeţului Bihor şi, implicit, la promovarea în liga a III-a, să evolueze în deplasare.
Astfel, dacă liderul Unirea Valea lui Mihai a jucat la Ţeţchea cu gruparea locală Locadin, cea de-a doua echipă a clubului Luceafărul a făcut deplasarea în sudul judeţului pentru confruntarea cu echipa Poiana Budureasa.
Cum ambele formaţii din fruntea clasamentului erau motivate să câştige, au reuşit acest lucru fără probleme. Cei din Valea lui Mihai au făcut chiar scor la Ţeţchea, unde s-au impus categoric cu 7-2, în timp ce Luceafărul II a câştigat la Budureasa cu scorul de 3-1.
Astfel, bătălia finală pentru calificarea la barajul de promovare se va da miercuri, în ultima etapă, când atât Unirea Valea lui Mihai cât şi Luceafărul II, vor evolua pe teren propriu, în compania celor de la CS Sânmartin, respectiv Cetatea Biharea.
Prima şansă de câştigare a campionatului o are, aşadar, echipa din Valea lui Mihai, în timp ce Luceafărul II aşteaptă un pas greşit al acesteia în ultima rundă.
Rezultatele etapei a XXIX-a a Ligii a IV-a TEAM SPORT
LOCADIN ŢEŢCHEA - UNIREA VALEA LUI MIHAI 2-7
Marcatori: C. Iacob 19, Bront 78 - Fele S. 23, E. Popa 25, 81, Iambor 38, Chirila 40 (ag), Szalai 50, Crisan 66
La juniori: 0-6 (Palfi Zoltan 3, Pap Laszlo 2, Illes Istvan)
FRONTIERA ORADEA - TRICOLORUL ALPAREA 1-5
Marcatori: Peter T. 90 - Peret 58, Ardelean R. 61, Bodea S. 64, 85, Lascu 76
La juniori: 4-1 (Tut Daniel, Jurca cristian, Herle Alin 2 - Tocai Marcel)
VIITORUL POPEŞTI - IZVORUL COCIUBA 4-1
Marcatori: Biţ 11, 45, Bencic I. 15, Cheregi M 51 - Matica D 24
La juniori: 3-3
CRIŞUL ALEŞD - BIHAREA VAŞCĂU 1-0
Marcatori: Kovesdi 45
La juniori 1-1 (Coita Da