In urma cu doua zile, in jurul orei 17.45, politisti din cadrul Postului de Politie Aroneanu au fost sesizati prin 112 despre faptul ca Gica U., de 47 de ani, din comuna Aroneanu, în timp ce era într-o livada din apropierea locuintei, a fost agresat de patru barbati, lovindu-l cu niste pari. Victima a fost transportata la spital în vederea acordarii de îngrijiri medicale. Din discutiile purtate cu partea vatamata, s-a stabilit ca grupul de agresori, care se deplasa cu carute din directia Iasi spre Aroneanu, prin livada, a intrat în conflict cu el, motiv pentru care a fost lovit. In urma investigatiilor efectuate, oamenii legii au aflat ca cei patru se numesc Ioan H., de 40 de ani, V. T., A. M., ambii de 17 ani, si Dan R., de 25 de ani, toti din municipiul Iasi. "Cercetarile continua în vederea stabilirii cu exactitate a situatiei de fapt, urmand ca în functie de numarul de zile de îngrijiri medicale sa se ia masuri legale", a declarat Madalin Taranu, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Iasi.
In urma cu doua zile, in jurul orei 17.45, politisti din cadrul Postului de Politie Aroneanu au fost sesizati prin 112 despre faptul ca Gica U., de 47 de ani, din comuna Aroneanu, în timp ce era într-o livada din apropierea locuintei, a fost agresat de patru barbati, lovindu-l cu niste pari. Victima a fost transportata la spital în vederea acordarii de îngrijiri medicale. Din discutiile purtate cu partea vatamata, s-a stabilit ca grupul de agresori, care se deplasa cu carute din directia Iasi spre Aroneanu, prin livada, a intrat în conflict cu el, motiv pentru care a fost lovit. In urma investigatiilor efectuate, oamenii legii au aflat ca cei patru se numesc Ioan H., de 40 de ani, V. T., A. M., ambii de 17 ani, si Dan R., de 25 de ani, toti din municipiul Iasi. "Cercetarile continua în vederea stabilirii cu exactitate a situatiei de fapt, u