30% din PIB este nivelul la care a ajuns economia subterană, adică aproape 40 miliarde euro anual. Doar cu jumătate din această sumă am fi trecut criza fără nici un împrumut extern. Marile afaceri "gri" se desfăşoară sub protecţie politică şi juridică de la nivel înalt, deşi lovesc bugetul statului şi economia naţională. RL publică de azi o serie de investigaţii despre zonele cel mai afectate de evaziune fiscală. Primul episod este dedicat produselor petroliere. Traficul de combustibil aduce în fiecare an României pagube de 2 miliarde de euro. Suma este aproximativ egală cu gaura din bugetul naţional de pensii. Vă prezentăm în continuare (vezi linkurile de mai jos) modul de organizare şi funcţionare a afacerilor din acest domeniu, metodele folosite pentru evitarea taxelor către stat şi pe cei implicaţi în această caracatiţă care a împînzit România.
Mafia petrolului ameninţă siguranţa statului Motorină „deghizată" în combustibil greu GRAFIC. Cum s-a dezvoltat reţeaua Racz
Milioane scurse în conturile unor firme fără activitate
Incursiune incognito în lumea „gri-petrol"
Citeşte şi Editorialul: Război cu săbii de lemn
DIMENSIUNILE UNEI GĂURI NEGRE
- 2.000 de dolari costă înfiinţarea unui off-shore în Insulele Seychelles; câteva sute de dolari costă închirierea unei persoane care să reprezinte discret interesele patronului.
- 13 judeţe sunt controlate de reţeaua de trafic cu petrol a lui Peter Atilla Racz, suspectează anchetatorii români.
- 25 de milioane de euro a pierdut bugetul de stat într-un an numai din tranzacţiile cu combustibil efectuate de Excella Real Grup din Constanţa, susţin autorităţile.
- 4 milioane de kg. de păcură, în valoare de 1,5 milioane de euro, apar şi dispar în relaţiile comerciale dintre firma Texas Oyl şi o companie bulgărească.
- 100 de milioane de euro ar