Solista a fost inclusă pe lista celor mai de succes artişti români într-un material realizat de Agenţia France Presse. Alexandra continuă seria recordurilor muzicii noastre stabilite până acum de Inna şi Edward Maya. Alexandra Stan împlineşte vineri 22 de ani şi are parte deja de un succes internaţional ce depăşeşte toate aşteptările.
„Starurile din România", cum sunt numiţi cei trei cântăreţi de către AFP, au câştigat în ultimul an Discuri de Platină şi de Aur în toată lumea.
Au milioane de fani, sute de milioane de vizualizări pe YouTube, adunate, dar au, se pare, şi un efect „terapeutic" asupra românilor.
Succesul lor în afară reprezintă „un balsam pentru o ţară puternic afectată de criză", văzută de străini ca fiind „săracă, tristă şi coruptă", potrivit aceluiaşi material.
Alexandra Stan, interpreta hiturilor „Lollipop" şi „Mr. Saxobeat", crede că acesta este doar începutul pentru ceea ce urmează în muzica internaţională.
„Chiar nu mă aşteptam, dar îmi doream foarte tare acest lucru. Am muncit ca să-mi îndeplinesc visul. Mă bucur ori de câte ori numele României apare într-un context favorabil pe plan internaţional, pentru că sunt româncă şi-mi iubesc ţara.
Faptul că eu împreună cu Inna şi Edward Maya am reuşit să ajungem acolo unde niciun alt artist nu a mai ajuns până acum, înseamnă că se poate", crede tânăra originară din Constanţa.
„Cred că fiecare generaţie are reprezentantul sau reprezentanţii săi. Întotdeauna generaţiile de tineri şi-au ales modele şi au stabilit trend-uri. Muzica românească are un sunet aparte, foarte nou şi deja se vorbeşte despre «sunetul românesc»", adaugă ea.
Alexandra a devenit cunoscută în 2009, odată cu lansarea piesei „Lollipop", care a ajuns rapid pe primul loc în topul românesc. Şi, deşi a început aici, muzica ei a depăşit rapid graniţele şi a câştigat un loc fru