Absolvenţii claselor a XII-a susţin, astăzi, prima probă a examenului de bacalaureat, cea orală la Limba şi literatura română. Candidaţii au la dispoziţie 15 minute pentru a pregăti subiectul şi alte 10-15 minute pentru a-l susţine în faţa comisiei.
La Colegiul Naţional Horea, Cloşca şi Crişan din Alba Iulia, unul dintre cele 13 centre de examen din judeţ, primii candidaţi care au susţinut proba orală la Limba şi Literatura română au ieşit din examen după 9.30.
Absolvenţii au trebuit să demonstreze în faţa profesorilor examinatori că înţeleg esenţa unui text la prima vedere. În aprecierea comisiei a cântărit şi modul în care elevii şi-au organizat discursul şi au dat dovadă că folosesc limba literară.
Candidaţii trebuie să se prezinte la examen obligatoriu cu cartea de identitate, un pix albastru şi îşi pot aduce o sticlă cu apă. Cei care vor fi prinşi cu orice fel de surse de inspiraţie, fie ele fiţuici sau manuale, sunt imediat daţi afară şi mai pot da examenul abia în septembrie 2012.
Probele orale se vor desfăşura până la 23 iunie. În total, în judeţul Alba s-au înscris la bacalaureat 4.278 de absolvenţi.
CALENDAR BACALAUREAT 2011
6-8 iunie Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A (proba orală)
8-10 iunie Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B (proba orala)
13-17 iunie Evaluarea competentelor digitale - proba D (proba scrisă/practică)
20-23 iunie Evaluarea competentelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională - proba C (proba orala, scrisă şi practică)
27 iunie Limba şi literatura română - proba E)a) - proba scrisă
28 iunie Limba si literatura materna - proba E)b) - proba scrisă
29 iunie Proba obligatorie a profilului - proba E) c) (istorie pentru profilu