Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RCI se aşteaptă ca statul să aprobe dividendul de la Transgaz

Publicat in Ziarul Financiar, luni 6 iunie 2011 ·

Analiştii fimei de brokeraj Raiffeisen Capital & Investment (RCI) cred că statul, care controlează Transgaz Mediaş (TGN), va decide săptămâna acesta distribuirea dividendelor record în valoare de 338,7 mil. lei (81,6 mil. euro) din profitul net realizat anul trecut de companie.

Valoarea dividendului brut pe acţiune propus în AGA care va avea loc joi la Transgaz este de 28,77 lei, reprezentând 11,3% din ultimul preţ de pe Bursă al titlurilor transportatorului de gaze naturale.

În AGA care a avut loc în urmă cu o lună reprezentantul Ministerului Economiei a surprins acţionarii votând împotriva distribuirii de dividende din profitul societăţii pe motiv că Trasgaz are nevoie de bani pentru a realiza investiţiile din cadrul proiectului Nabucco, la care este acţionar. Ca urmare a acestei decizii acţiunile Transgaz s-au prăbuşit ulterior pe Bursă cu 10%.

În aceeaşi zi în care a fost respinsă propunerea de dividend compania a convocat o nouă adunare a acţionarilor pentru data de 9 iunie pe a cărei ordine de zi este păstrată aceeaşi propunere de dividend.

"Ne aşteptăm ca acţionarii să aprobe dividendul de 28,77 lei în AGA din 9 iunie. Totuşi, compania va avea nevoie în 2011 şi 2012 de resurse pentru finanţarea Nabucco şi din acest motiv am redus pe termen mediu rata de distribuţie a dividendelor pe anii următori către 50%. Cu toate acestea estimăm că pe termen lung aceasta va converge către 100%", se arată într-un raport al RCI.

Analiştii firmei de brokeraj au redus vineri preţul ţintă pentru o acţiune Transgaz Mediaş cu 1,5%, la 285 lei, principalul motiv fiind faptul că firma şi-ar putea reduce în următorii ani rata de distribuire a dividendelor pentru a finanţa investiţiile în Nabucco, pe care le estimează la 50 de milioane de lei în 2011 şi 30 de milioane de lei în 2012.

Pe de altă parte, analiştii RCI spun că acest lucru este compensat

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Ziua Constanta acum 38 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declarațiile sale în care a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marți Tribunalul București. Călin Georgescu rămân

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°