Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Japonia, China, Coreea şi SUA, interesate de reactoarele 3-4 de la Cernavodă

Publicat in Curierul, luni 6 iunie 2011 ·

Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă ar putea fi construite şi cu aportul unor companii din Japonia, China, Coreea şi SUA, a spus vineri ministrul Economiei, Ion Ariton, precizând că deja au avut loc câteva întâlniri, urmând ca în scurt timp reprezentanţii companiilor să-şi exprime punctul de vedere. "Am fost la primele întâlniri, am prezentat datele tehnice ale acestui proiect, urmând ca, într-un timp scurt, dânşii să îşi exprime punctul de vedere. Avem termenul de realizare a lucrărilor de execuţie în perioada 2013-2019", a spus Ariton, citat de Mediafax. Interpelat de jurnalişti, ministrul a afirmat că investiţia la Cernavodă va continua, deşi în urma tragediei de la Fukushima Germania a anunţat că va închide centralele nucleare. "S-a făcut o analiză de către specialiştii din minister şi nu avem nicio problemă. Unul din reactoare, al doilea, a fost repornit de câteva zile, după revizia anuală. Investiţia este prioritară şi dorim să facem cât mai repede cele două reactoare. Deja avem solicitări pentru parteneriat public-privat, avem solicitări de colaborare pe acest proiect în perioada imediat următoare", a declarat Ariton.

Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, caută noi acţionari pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, după ce grupurile energetice CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) şi GDF SUEZ (Franţa-Belgia), care au semnat acordul de investiţii în 2008, s-au retras din proiectul coordonat de EnergoNuclear. Prin preluarea acţiunilor companiilor care s-au retras, Nuclearelectrica deţine în prezent 84,65% dintre titluri, ceilalţi acţionari din cadrul companiei mixte de proiect EmergoNuclear fiind Enel (Italia), cu 9,15%, şi ArcelorMittal România, cu 6,2%.

Valoarea investiţiei în reactoarele 3 şi 4, estimată la patru miliarde de euro în 2008, va fi reanalizată, iar finalizarea celor două unităţi a fost amânată p

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum o ora
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum o ora
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA cere TikTok să elimine materialele care instigă la violență împotriva membrilor BEC

HotNews acum 27 minute
BEC a sesizat organele de urmărire penală și Consiliul Naţional al Audiovizualului, după ce membrii săi au fost amenințați pe rețelele sociale. CNA a anunțat vineri seară că „a primit și procesat deja informațiile de la Biroul Electoral Central”, ia

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Vremea la extreme: de la 28 de grade Celsius la posibile ninsori în Capitală!/ANM anunță cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară

Gandul acum 26 minute
Vremea o ia razna și își arată extremele: în doar 3 zile, Capitala ar putea trece de la temperaturi de 28 de grade Celsius la ninsori! În plus, ANM tocmai ce a anunțat cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară. Așadar, bucureștenii vor

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 10 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Lotul naţionalei de tineret pentru dubla de verificare cu Portugalia şi Ţările de Jos

News.ro acum 2 ore
Naţionala de tineret a României va disputa în luna martie două meciuri de verificare, în deplasare împotriva Portugaliei, şi pe teren propriu, împotria reprezentativei Ţărilor de Jos, acesta din urmă fiind ultimul meci în faţa propriilor suporteri î

Bolojan: România și Marea Britanie rămân coordonate în sprijinul pentru Ucraina

Mediafax acum 17 minute
„Mulțumesc, Keir Starmer, pentru organizarea unei întâlniri foarte bune astăzi. Coordonarea noastră strânsă în acest proces rămâne esențială”, scrie Bolojan. Președintele interimar a subliniat angajamentul României de a sprijini în continuare Ucrain

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°