Există semnale că mari dosare se vor închide prin intervenţia aşa-numitei prescripţii speciale. Aceasta defineşte termenul în interiorul căruia statul poate ancheta, judeca şi pronunţa o sentinţă într-un caz penal. Dacă n-o face la timp, procesul se închide, indiferent dacă judecata se află în stadiu avansat şi dacă s-au pronunţat deja condamnări. Una dintre măsurile posibile ar fi mărirea semnificativă a termenelor de prescripţie specială sau suspendarea termenului de prescripţie când intervine prima condamnare. În cazul României - o ţară profund coruptă, la un pas de a deveni stat captiv - s-ar putea merge până la eliminarea completă a prescripţiei speciale în cazurile grave de corupţie. Măsura ar descuraja, pe de o parte, actualele strategii avocăţeşti de tergiversare a cauzelor, iar, pe de altă parte, indolenţa acelor magistraţi care preferă să aştepte prescripţia specială în loc să-şi asume o soluţie de achitare sau condamnare. Din nefericire, sunt unice în UE cazurile înregistrate în România ultimilor ani, singura ţară europeană cu sute de vameşi arestaţi, cu atât de mulţi parlamentari, secretari de stat, miniştri sau primari de mari oraşe anchetaţi sau condamnaţi (puţine situaţii).
În acest moment, prescripţia specială poate interveni, în cazurile de corupţie, după câţiva ani, iar termenul maxim poate urca până la 15 ani sau chiar mai mult, în funcţie de limita maximă de pedeapsă pentru fapta respectivă. În tot cazul, odată scurs termenul în interiorul căruia procurorii şi judecătorii pot acţiona, procesul ia sfârşit. Prescripţia specială, odată instalată, anulează un volum uriaş de muncă, care se traduce în bani şi resurse irosite, generează frustrare socială şi neîncredere în sistem, iar infractori deja condamnaţi în instanţele inferioare scapă.
Un studiu realizat de Transparency International pe tema situaţiei prescripţiei în ţările UE recoma
