În copilărie, lipeam urechea de şinele de cale ferată care traversau pădurea noastră, să auzim dacă vine trenul. După vibraţia şinelor puteam stabili la ce distanţă de noi se află trenul, ca să putem trece în fugă oiţele pe care le păşteam peste calea ferată. Veneam acasă cu urechile pătate - "de la tren", ziceam - dar cu turma întreagă. Alţi copii de vârsta noastră care nu riscau să-şi murdărească urechiuşele se mai întâmpla să se întoarcă cu jumătate din turmele mici, cealaltă nimerindu-le sub roţi de marfare.

Un politician, cred, ar trebui să aibă şi el urechi "pentru tren".

Dorin Chirtoacă e un astfel de politician.

De aici şi riscurile la care s-a expus, cu unele reforme nepopulare, legate de "trenul scumpirilor".

Dar el a ales să rişte, pornind împotriva sa o categorie de orăşeni, de regulă cei mai vulnerabili din punct de vedere social, de a căror supărare s-au folosit din plin contracandidaţii săi electorali, tocmai cei care i-au jupuit şi adus în pragul disperării.

Putea să aştepte ca mai întâi să fie reales, sau să plaseze aplicarea reformelor pe umerii altora, cum fac majoritatea politicienilor ajunşi în situaţia sa. Dorin Chirtoacă însă a preferat să se confrunte cu realitatea crizelor, ca s-o putem depăşi împreună cu demnitate...

Am citit recent într-o revistă americană următorul îndemn, făcut de o agenţie de turism: "Dacă doriţi să vedeţi cum arată Evul Mediu, veniţi în Republica Moldova. Aici oamenii mai ară pământul cu plugul de lemn, seceră grâul cu coasa, îngrijesc pământul cu mâinile goale, aştern rogojini pe jos, îmbracă sumane şi-s fericiţi!".

E greu să faci din oraşul cel mai mare al unei asemenea ţări o capitală europeană.

Dar Dorin Chirtoacă a reuşit.

Numai un răuvoitor nu vede că Chişinăul de azi e un cu totul alt oraş decât cel de acum 4 ani.

A fost, în ultimele câteva luni, atacat în ha