Piaţa creditului de retail arată mai bine decât în urmă cu un an, însă promoţiile sunt esenţiale pentru a impulsiona vânzările, spune Gabriela Nistor, director executiv retail la Banca Transilvania (BT).
"Nu este uşor, nu sunt volumele de altădată, dar faţă de cum a fost anul trecut se simte o revenire. Toată reţeaua spune că simte o schimbare. Este nevoie însă de eforturi foarte mari, tot timpul trebuie să faci ceva, altfel nu poţi să ţii ritmul", spune Nistor. Ea spune că banca a reuşit să îşi majoreze soldul finanţărilor de consum în aprilie, când la nivelul pieţei a fost consemnată încă o scădere, câştigând astfel cotă.
BT a venit ieri cu o ofertă de credite de consum vândute prin intermediul diviziei specializate în finanţări pentru consum, BT Direct IFN. Avantajul este că restricţiile legate de risc pot fi mai relaxate la o societate nebancară (IFN), însă clienţii trebuie să plătească o dobândă mai mare.
"Ţintim o nişă de clienţi care nu pot să acceseze un credit de consum de la bancă şi vrem să-i atragem cu acest produs", spune Nistor. Creditul este vândut tot prin unităţile BT, fiind practic complementar finanţărilor pentru consum vândute de bancă.
Noul credit vine cu avantajul unei documentaţii reduse - clientul trebuie să aducă doar adeverinţă de salariu ori cupon de pensie şi acte de identitate, nu şi fişa fiscală. BT le promite clienţilor că vor primi răspuns chiar în ziua depunerii dosarului. Dobânda (fixă) este însă de 14,9% pe an (dobânda anuală efectivă ajunge la 15,9% pe an).
"Este un produs mai simplu, dar sunt cam două puncte procentuale în plus la dobândă, perioada este mai scurtă, sumele sunt mai mici", explică Nistor. Ea spune că vânzările au început în unităţi de câteva zile, iar primii clienţi au avut un profil de risc foarte bun.
Pentru un credit de 10.000 de lei, rambursabil în 5 ani, rata lunară este de 23