Expoziţia „Râmnicu Sărat – Închisoarea Tăcerii (1945-1963)” a fost vernisată marţi în curtea Muzeului Municipiului Bucureşti (Palatul Şuţu).
Printr-o construcţie tridimensională în aer liber, concept curatorial al Irinei Hasnas Hubbard, sunt prezentate aspecte din istoria închisorii în perioada comunistă. Sunt reconstituite momente ale vieţii în închisoare (regulamentul de funcţionare, regimul alimentar, pedepsele, modalităţile de comunicare, tratamentul medical, izolarea) şi câteva portrete ale celor încarcerati acolo, printre care Corneliu Coposu, Ioan Bărbuş,Ion Mihalache,Ion Diaconescu.
Pentru cei născuţi sau crescuţi în lumea liberă, întâlnirea concretă cu urmele universului concentraţionar al comunismului reprezintă o experienţă şocantă, a fost mesajul amfitrionului Mihail Neamţu, directorul ştiinţific al Institutului pentru Cercetarea Crimelor Comunismului (IICCMER).
Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat stă astazi drept mărturie a regimului concentraţionar din perioada comunistă, mult timp după ce victimele sale nu mai sunt. Încărcătura istorică a fostei închisori ne determină să căutam un mijloc de resuscitare a memoriei colective actuale, un instrument prin care să reuşim reconstituirea trecutului pentru generaţiile tinere, este alt mesaj al organizatorilor.
Expoziţia, care poate fi vizitată până pe 17 iunie, a fost realizată cu sprijinul Fundaţiei „Konrad Adenauer”, al Institutului Cultural Român, al Fundaţiei Pro-Patrimonio şi al RPER-Rencontre du Patrimoine Europe-Roumanie.
Expoziţia „Râmnicu Sărat – Închisoarea Tăcerii (1945-1963)” a fost vernisată marţi în curtea Muzeului Municipiului Bucureşti (Palatul Şuţu).
Printr-o construcţie tridimensională în aer liber, concept curatorial al Irinei Hasnas Hubbard, sunt prezentate aspecte din istoria închisorii în perioada comunistă. Sunt reconstituite momente ale vieţii în închi