O recenzioară la cartea lui Don Tapscott, Crescuţi digital:

Sunt mult mai importante comunităţile. Rottentomatoes spune mult mai mult despre film decât orice critic, asta crede noua generaţie. Mie mi se pare că blogării sunt şi mai uşor de manipulat decât criticii. Faptul că mulţi dintre aceştia din urmă şi-au pierdut din putere e totuşi un lucru bun: şi-o luaseră prea mult în cap. Valabil şi pentru cărţi. (De aia scriu aici şi nu mă interesează să produc istorii literare:)).

Un sfat extrem de important dacă vrei să-i pui în mişcare în acţiuni de voluntariat pe cei din generaţia net: nu încerca să-i faci să se simtă vinovaţi! Nu mai funcţionează cum funcţionează încă acum cu părinţii noştri…

„Să nu ai încredere în nimeni sub 30 de ani”, spunea un alt analist al netului. Tapscott nu e aşa. E de-un optimism zaharisit, dar e totuşi optimist, compară date credibile (autorul a avut vreo 4 milioane pentru cartea asta să facă cercetări solide sociologic), prelucrează informaţia inteligent şi scrie pentru cititorul grăbit, fără prea multe floricele. Una dintre întebările de bun simţ: De ce ar fi mai proastă o generaţie care stă prea mult pe net decât una care a stat şi stă prea mult în faţa televizorului?

Una dintre cele mai importante concluzii ale cărţii pentru care merită să o citiţi totuşi şi să ignoraţi tonul prea heirupist şi prea didactic al autorului: legătura extrem de puternică dintre cei din Generaţia NET şi părinţii lor. Tapscott are o teză bine susţinută despre o diferenţă esenţială dintre boomeri şi copiii lor. Aceştia din urmă sunt ataşați de familie, se simt bine acasă, sunt una dintre cele mai „răsfăţate” de soartă generaţii şi nu vor să evadeze nicăieri. Găsiţi în carte exemple de părinţi îngrijoraţi că se întorc copiii acasă încă înainte de 30 de ani şi vor să locuiască împreună cu ei, chiar dacă au job şi posibilităţi de “in