In pofida noutatilor oferite de o societate in miscare, precum si de timpurile traversate de aceasta, social-democratia romaneasca ramane tributara unor perceptii negative. Sa ne amintim de admirabilul Petre Tutea, care vedea intr-un asemenea tip de oranduire o "anticamera a comunismului".
Prin ea s-a intrat in epoca rosie a "vanzatorilor de opiu". Nu se poate iesi de acolo pe aceeasi usa. PSD, formatiunea reprezentanta a stangii, va reusi sa-si inlature axioma aninata de ganditor pe reverul costumului nou creat in 1990. Pentru asta, trebuie sa indeplineasca vreo cateva conditii sine qua non.
Prima, si cea mai importanta, este excomunicarea patriarhului neofondator, Ion Iliescu. Octogenarul mentor intruchipeaza lestul de imagine din nacela aerostatului pesedist. Pe seama multiplului campion prezidential este pusa indreptatit o ampla serie de esecuri politice. De nenumarate ori, s-a afirmat ca Romania a fost poticnita lamentabil pe orbita deschisa dupa Revolutie de optica inflexibila si retrograda pusa in opera de Iliescu.
Au subscris acestei certe concluzii insisi lupii tineri sositi sub stindardul purpuriu cu trandafiri inmanunchiati. Vin apoi pleiada de personaje indoielnice din anturajul puterii insusite, dosarele disparute din biografia primului lider postdecembrist, mineriadele contondent-punitive. Ar mai fi anihilarea oricarei timide incercari de lamurire a adevarurilor presupuse, cruciadele proletare impotriva "primejdiilor" iscate de partidele istorice si regele Mihai etc. Reparatiile ulterior intreprinse, avand drept cauza presiunile externe, au capatat un iz edulcorat si tardiv. Raul fusese produs, iar efectele sale raman consemnate.
Un alt cusur insemnat din bagajul formatiunii este cel afiliat conceptului ca PSD reprezinta partidul cu cel mai mare numar de cleptocrati. Asa-zisii baroni pot fi lesne asimilati