Victor Ponta declanşează revoluţia în parcul auto din Kiseleff. Vrea să cumpere pentru partid o maşină second hand ecologică cu care să se deplaseze prin Bucureşti. Hibrida vine la pachet cu un lot de biciclete pe care Ponta le-a pus deja în curtea din Kiseleff, pentru mai rapida "înverzire" a muncii de partid. Limuzinele din PSD pun însă frână iniţiativelor eco ale lui Victor Ponta, mai mulţi dintre liderii cu greutate ai partidului atrăgându-i atenţia că poate nu este încă momentul pentru o asemenea revoluţie. Radu Mazăre nici nu vrea să audă de maşina pe care o bagi în priză: "Poate când va fi una ca Jaguarul XKR". În schimb, patriarhul curentului ecologist din partid, Ion Iliescu, crede că Victor Ponta este chiar uşor depăşit: "Eu am văzut o astfel de maşină încă de acum 10 ani". Citiţi în continuare cum se duc luptele pe frontul noului război ideologic din partidul social-democrat.
Parcul auto al lui Victor Ponta
VW Phaeton, maşina pe care o foloseşte Victor Ponta, se odihneşte în curtea din Kiseleff. SURSA FOTO: Cristian Andrei
Dar ce maşină vrea să-şi ia Victor Ponta, un lider de partid cu mari pasiuni automobilistice? Modelul ales nu este la îndemîna oricui: Toyota Prius, maşina preferată a vedetelor de la Hollywood.Oficial, potrivit declaraţiei de avere, Ponta are o singură maşină: Mitsubishi Evo IX, de 33.000 de euro, cumpărată în leasing. Maşina oferită de partid în acest moment este una de teren: VW Touareg. Anul trecut, după ce a câştigat şefia PSD, Victor Ponta a primit spre folosinţă, de la firma consilierului său, un VW Phaeton. Înainte de Mitsubishi, Ponta a mai avut în proprietate un VW GTI.
"Am cerut deja firmei Toyota să ne prezinte o ofertă, dar nu au pe stoc modele folosite"
Era sutelor de cai a trecut pentru Victor Ponta care vrea să pornească o revoluţie auto. Vrea să cumpere pentru partid o maşină ecologică