Absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, Vasile Grozav este profesor de aproape 20 de ani la Şcoala „Mihai Eminescu“ din Alba Iulia şi insuflă zilnic elevilor dragostea pentru mişcare.
Născut la: 1 ianuarie 1959, Alba Iulia
Studii: Master în „Management educaţional“, Universitatea „1 Decembrie 1918“ Alba Iulia
Familie: căsătorit, o fiică
Din anul 2000 s-a implicat în promovarea olimpismului la nivelul judeţului, iar din 2005 este secretarul filialei Alba a Academiei Olimpice Române. „Am contribuit la organizarea multor acţiuni teoretice şi practice pentru dezvoltarea olimpismului. De ani buni organizăm la nivelul judeţului «Săptămâna Olimpică» prin intermediul căreia facem cunoscute sporturile practicate în cadrul probelor de pentatlon şi tetratlon. Ediţia din acest an a avut loc la sfârşitul lunii mai şi am reuşit să implicăm în jur de 1.500 de elevi de la şcolile din judeţ“, a spus Vasile Grozav care a jucat timp de 22 de ani volei de performanţă.
Acesta a precizat că noutatea ediţiei a constat în faptul că s-a recompuns întreg ceremonialul sprecific Jocurilor Olimpice, serbările au fost deschise cu intonarea imnului olimpic, iar apoi s-a aprins torţa şi s-a parcurs un traseu simbolic.
Manual cu istoricul jocurilor olimpice
În colaborare cu alţi trei profesori de sport din Alba, Vasile Grozav a realizat primul manual de educaţie olimpică din ţară care se adresează elevilor din ciclul prim-gimnazial. „Am propus acest manual spre aprobare Ministerului Educaţiei cu menţiunea de a fi inclus ca şi materie opţională în cadrul ariei curriculare. Manualul prezintă o istorie a jocurilor olimpice din antichitate până în prezent“, a spus profesorul.
E de părere că elevii trebuie să fie familiarizaţi de la o vârstă fragedă cu pricipiile olimpice, respectiv spirit fair-pla