Laviniu Lacusta O noua batalie castigata de profesorii ieseni. Ieri, intr-un proces derulat de Uniunea Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP), filiala Iasi, Curtea de Apel a dat un verdict definitiv si irevocabil privind majorarea salariilor cadrelor didactice cu 34 la suta. Deocamdata, decizia priveste doar o singura unitate de invatamant, respectiv cea din localitatea Grajduri. Cu toate acestea, sindicalistii spera ca si in celelalte procese aflate pe rol sa obtina verdicte similare. "Avem o prima decizie si un verdict, obtinut la Curtea de Apel Iasi astazi, ce confirma faptul ca salariile profesorilor pe 2010 ar fi trebuit sa fie mai mari cu 34 la suta. Deocamdata aceasta priveste Scoala Grajduri, dar, in viitor, speram sa se intample la fel in toate scolile iesene. Acest fapt confirma ca, in perioada ianuarie 2010 - mai 2011, vor incasa lefuri majorate cu 34 la suta. De asemenea, Curtea Europeana a Drepturilor Omului ne va da dreptate si va confirma faptul ca Legea 221 din 2008 trebuie aplicata", a declarat Laviniu Lacusta, vicepresedintele USLIP - filiala Iasi.
De la inspectoratele scolare, ministerul a cerut, inca de la inceputul anului, o centralizare a dosarelor solutionate, executorii, cu precizarea fazei de executare, inexistenta pe rol a unor astfel de dosare si daca scolile au fost chemate în instanta. Printr-o adresa trimisa în teritoriu, institutiile de învatamant sunt rugate ca în toate dosarele aflate pe rol, indiferent de stadiul procesual, care au ca obiect drepturi ce deriva din aplicarea Legii 221 din 2008, sa fie facute "cereri de amanare pana la solutionarea recursului în interesul legii formulat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie".
Laviniu Lacusta O noua batalie castigata de profesorii ieseni. Ieri, intr-un proces derulat de Uniunea Sindicatelor Libere din Invatamantul Preu