* un bărbat s-a înecat cu mâncare şi a murit în sala de mese de la Spitalul Baldovineşti, unde era internat
Un brăilean de 32 de ani, Silviu S., a decedat sâmbătă, 4 iunie, în timp ce servea masa la Căminul Spital din Baldovineşti. Incidentul a fost anunţat la Poliţie de către o asistentă din cadrul unităţii medicale de specialitate, unde bărbatul era pacient. După această sesizare, o echipă operativă s-a deplasat la faţa locului şi, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că în timp ce mânca în sala de mese, brăileanul s-a asfixiat cu bolul alimentar. Personalul medical al unităţii în care a avut loc accidentul, precum şi cel de pe ambulanţa sosită pentru intervenţie, a efectuat manevre de resuscitare, însă, în cele din urmă a fost constatat decesul bărbatului. Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Brăila au precizat că la Spitalul de Boli Cronice Baldovineşti s-a deplasat un echipaj cu medic. Bărbatul a fost găsit însă în stop respirator şi nu a mai putut fi readus la viaţă. Poliţiştii au transportat cadavrul la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei exacte a morţii. De asemenea, a fost întocmit dosar de cercetare penală. * un bărbat s-a înecat cu mâncare şi a murit în sala de mese de la Spitalul Baldovineşti, unde era internat
Un brăilean de 32 de ani, Silviu S., a decedat sâmbătă, 4 iunie, în timp ce servea masa la Căminul Spital din Baldovineşti. Incidentul a fost anunţat la Poliţie de către o asistentă din cadrul unităţii medicale de specialitate, unde bărbatul era pacient. După această sesizare, o echipă operativă s-a deplasat la faţa locului şi, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că în timp ce mânca în sala de mese, brăileanul s-a asfixiat cu bolul alimentar. Personalul medical al unităţii în care a avut loc accidentul, precum şi cel de