Oferta publică de vânzare de acţiuni desfăşurată de Prada este de aşteptat să atragă până la 2,6 mld. dolari, vânzarea de acţiuni a companiei italiene devenind astfel cel mai amplu IPO din domeniul bunurilor de larg consum din Hong Kong, scrie Bloomberg.
Inundaţiile şi seceta din Australia ar putea scumpi costumele cu 10% în condiţiile în care preţul lânii a înregistrat o dublare în ultimul an, până la un maxim record, relatează Financial Times. În Australia, cel mai mare producător de lână al lumii, preţurile de referinţă au atins un maxim de 14,85 $/kg săptămâna trecută, dublându-se în ultimele 12 luni.
Un raport al ONU cere măsuri care să-i oprească pe speculatori de la a majora în continuare preţurile la alimente, potrivit The Guardian. Ar putea fi necesară intervenţia guvernelor pentru a sparge bula uriaşă care s-a format pe piaţa materiilor prime, se arată în cadrul raportului.
Secretarul general al Trezoreriei Statelor Unite Timothy Geithner ar putea fi nevoit s-o susţină pe Christine Lagarde, ministrul francez al finanţelor, pentru postul de director general al FMI, pentru ca preşedintele Băncii Mondiale să rămână, conform tradiţiei, un american, transmite Bloomberg.
Companiile de transport aerian şi-au redus estimările privind profitul pe anul 2011 cu peste 50%, la patru miliarde de dolari, din cauza preţului ridicat al petrolului şi a problemelor din Japonia, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, care încetinesc revenirea industriei de profil, transmite Reuters.
Compania germană Siemens are la dispoziţie lichidităţi de 18,5 mld. euro, compania plănuind să se extindă pe pieţele emergente şi în industria automatizării şi a aplicaţiilor pentru eficientizarea consumului de energie.
Oferta publică de vânzare de acţiuni desfăşurată de Prada este de aşteptat să atragă până la 2,6 mld. dolari, vânzarea de acţiuni a companiei