Luptele din Siria devin din ce în ce mai brutale. În nordul ţării au fost ucişi 120 de membri ai forţelor de securitate, după ce ar fi fost atraşi într-o capcană, a anunţat televiziunea de stat, care citează Guvernul. Informaţia ar putea fi însă folosită ca pretext pentru lansarea unor noi represalii dure, cred observatorii. Situaţia în ţară este extrem de tensionată. Trupele loiale regimului Bashar al-Assad deschid focul la întâmplare în mulţimile de demonstranţi.
Siria este în pragul unei noi escaladări a violenţelor. După atacul asupra forţelor de securitate într-un oraş din apropierea graniţei cu Turcia, regimul lui Bashar al-Assad a anunţat o "reacţie hotărâtă în forţă". Oficialii sirieni au declarat că autorii acestui "masacru" ar fi fost bande înarmate, care vor să submineze autoritatea statului.
Forţele regimului desfăşoară acţiuni de reprimare în întreaga ţară. Numai în oraşul Djisir al-Shughur au fost ucise 35 de persoane (27 de civili şi opt militari). La nord, în oraşul Idleb, Poliţia a dispersat luni 1.500 de manifestanţi. Dacă au existat pierderi de vieţi omeneşti nu este cunoscut deocamdată. În Djabala, doi demonstranţi au fost împuşcaţi în plină stradă.
Masacru la Deir al-Sor
În noaptea de duminică, în Deir al-Sor, forţele de securitate au tras cu muniţie de război asupra unei mulţimi de şapte mii de oameni, când aceştia încercau să dărâme o statuie de-a fostului preşedinte, Hafez al-Assad. Trei persoane au murit, alte câteva zeci au fost rănite.
De la începutul protestelor împotriva actualului regim dictatorial din Siria, peste 1.100 de oameni au fost ucişi, câteva mii, răniţi şi alte câteva zeci de mii au fost arestaţi.
Presiuni pentru democratizarea Siriei
Represaliile serviciilor secrete şi înăbuşirea violentă a manifestaţiilor împotriva regimului Bashar al-Assad nu fac însă altce