Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua în faliment! Datorii, transferuri blocate şi toţi jucătorii aflaţi la final de contract

Publicat in Pro Sport, marți 7 iunie 2011 ·

Un cutremur de mare intensitate este urmat întotdeauna şi dereplici, care uneori pot produce pagube şi mai însemnate. Echipa dehandbal a Stelei se încadrează perfect în aceste coordonate. În2010, "militarii" au scăpat ca prin urechile acului de colaps, dupăce au rămas fără trei sferturi din echipă. Replica în 2011 e şi maiputernică: datorii, transferuri blocate şi toţi jucătorii aflaţi lafinal de contract.

Cu chiu, cu vai, Steaua a evitat retrogradarea în ultimul sezon dinLiga Naţională, terminând campionatul cu 11 jucători, dar şi cunesiguranţa zilei de mâine. Contractele au fost diminuate financiarîn timpul sezonului, dar şi ca durată de la doi ani la unul singur,astfel că toţi handbaliştii au ajuns la final de contract. Cea maipenibilă ediţie a roş-albaştrilor din istorie, dar şi perspectivaunuia şi mai sumbru în condiţiile în care în 2012 vor retrogradapatru echipe (!!!), le-a "răsculat" pe fostele glorii.

"Steaua a ajuns o unitate de neglijat. Toată lumea se mişcă, numaila Steaua handbalul stă, nimeni nu ia nicio atitudine. Înţeleg căn-au resurse, dar până la urmă ce se doreşte cu această echipă, săretrogradeze, să se desfiinţeze? Armata este puternică, iarministrul Oprea, care iubeşte sportul, ar putea să facă unelelucruri", a tras un puternic semnal de alarmă Vasile Stângă, ideiîmpărtăşite şi de alţi foşti mari jucători ai Stelei.

Niciunsponsor nu vine la Steaua!

Sătui să aştepte un semn din partea conducerii, în condiţiile încare nu s-a fixat nici măcar o dată pentru reluarea activităţii,câţiva jucători s-au orientat deja către alte echipe. Până pe 20iunie, clubul trebuie să se înscrie în campionat pentru viitorulsezon, însă nici acest aspect nu mai pare unul sigur. ComandantulCSA Steaua, George Boroi, explică situaţia: "Alergăm după sponsori,dar, din păcate, nu am găsit niciunul. Avem fondurile necesare caresă ne as

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 10 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum o ora
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum o ora
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 57 minute
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 10 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum 39 minute
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum o ora
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum 43 minute
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 9 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°