Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zully Mustafa scrie duios pentru copii şi picant pentru adulţi

Publicat in Adevarul, marți 7 iunie 2011 ·

Tânăra autoare din Medgidia s-a făcut cunoscută mai ales de internauţi prin stilul său acid şi amuzant. Drumul de la literatură pentru copii la proza erotică nu a fost unul sinuos pentru Zully Mustafa. Adoră să le spună poveşti copiilor, dar portretizează dragostea fizică dintre doi oameni aceeaşi plăcere.

A absolvit Liceul Pedagogic din Constanţa şi a început să scrie la 19 ani, ca reporter la ziarul Telegraf. De atunci a fost scenarist, actriţă, învăţător, profesor, redactor, editor şi redactor-şef. Printre cărţile sale se numără „Legendele apelor“, „Balada căpşunilor fără culoare“, „Strugurii s-au copt în lipsa ei“ şi „Nopţi orientale“. Este cunoscută mai ales în mediul virtual, unde scrie pe www.zuleiha.wordpress.com/ şi www.mala-hierba.com.

Aventura literaturii pentru copii

După şase ani petrecuţi la catedră, a realizat că, oricât ar iubi copiii, profesia de dascăl nu o mai împlinea. „După șase ani de învățământ mi-am dat seama că lucrurile se vor degrada din ce în ce mai mult, că statutul profesorilor e din ce în ce mai jalnic, iar eu îmi doream să scriu la modul profesionist. Așa că am ales să le scriu povești copiilor. Dar aventura asta începuse deja mult înainte, încă de cînd eram în liceu și la practica pedagogică pe care o făceam în diverse școli, le spuneam povești copiilor, în care personajele erau chiar ei. Primii mei cititori au fost elevii mei“.

„Aș scrie o carte de aventuri pentru adolescenți“

Pofta pentru proza erotică i-a fost stârnită de articolele pe care le scria pentru revista Unica, într-o rubrică destinată „gospodinelor cu vise erotice“. „M-am apucat să inventez tot felul de fantasmagorii erotice pentru ele, dar și pentru mine, să văd dacă sunt în stare să merg și pe domeniul acesta. Nu cred că mi se potrivește literatura erotică, dar știu acum că pot să scriu și astfel, dar un voi fi nicioda

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume / Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială

News.ro acum 40 minute
Candidatul PSD la Preşedinţie Marcel Ciolacu a declarat duminică, după ce a votat la alegerile prezidenţiale, că , a votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume şi una în care cetăţenii să aibă un trai decent. El

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Peste 1 milion de cetăţeni au votat în ţară

Mediafax acum 35 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum 45 minute
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum 35 minute
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 2 ore
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum 2 ore
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Incident armat lângă ambasada Israelului din Iordania. Trei poliţişti au fost răniţi

Mediafax acum 2 ore
Un incident armat a avut loc lângă ambasada Israelului din Iordania. Surse iordaniene au anunţat duminică faptul că un bărbat înarmat a împuşcat trei poliţişti. Agresorul a fost şi el împuşcat.

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 3 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°