Foto: Thinkstock Mami, cine este Doamne-Doamne? Cum stă Doamne-Doamne în cer? De ce ne rugăm la Doamne-Doamne? Sunt întrebări pe care prichindeii de 2-3 anişori încep să vi le adreseze. Răspunsurile sunt uneori greu de formulat pe înţelesul celor mici, pentru că ei gândesc la modul concret, au reprezentări concrete, fiecare cuvânt pe care şi-l însuşesc reprezintă un lucru real. Or, credinţa în Dumnezeu este o trăire sufletească, un simbol, un sentiment. Şi atunci cum îi explicăm copilului cine este Dumnezeu? Gândiţi-vă care este modalitatea principală prin care îi explicăm pruncului ce este iubirea. Simplu: prin iubirea pe care i-o dăruim. Copilul nu are nevoie de cuvinte pentru a înţelege că este iubit. El simte că este iubit şi astfel învaţă la rândul lui să iubească. La fel este transmisă şi credinţa în Dumnezeu.

Transmiterea credinţei

"Modul în care părintele crede în Dumnezeu va fi transmis copilului. Trăirea sufletească pe care părintele o resimte faţă de Dumnezeu va fi împărtăşită copilului. Relaţia copilului cu Doamne-Doamne se formează prin intermediul părinţilor şi bunicilor. Dacă adultul din preajma copilului se raportează la Dumnezeu ca fiind Cel care ne protejează, ne ajută şi ne însoţeşte pe tot parcursul vieţii, atunci credinţa în Dumnezeu va fi interiorizată de copil ca un cumul de valori precum bunătatea, iubirea, înţelegerea, toleranţa, iertarea, înţelepciunea. În schimb, dacă părintele se raportează la Dumnezeu ca la un Tată care domină, supune, pedepseşte, atunci această stare de autoritate va fi transmisă şi copilului. El va resimţi credinţa în Dumnezeu ca pe un sentiment de frică, supunere, pedeapsă", consideră psihologul Ştefania D. Niţă, preşedintele Asociaţiei Române de Psihanaliză de Cuplu şi Familie.

Dumnezeu nu e bau-bau

Copiii nu trebuie să şi-l imagineze pe Dumnezeu ca pe un bau-bau. Avertismente de ge