Nu încape nicio îndoială, în curs se află nu o bătălie, ci un adevărat război. Este războiul pentru monopolul asupra interpretării lumii şi a faptelor ei semnificative pentru viaţa noastră. O lume care ne este impusă de maşinăria uriaşă a indus-triei mediatice, cu insistenţă obesesiv-maniacală, sub forma unor evenimente disparate şi disproporţionat umflate de false semnificaţii. Lumea nu are direcţie, sens, profil, condiţii şi consecinţe ale proceselor structurale, nu are articulaţii şi determinări, dezarticulaţii şi inconsistenţe, nu se află în legătură directă cu ceea ce fac şi au făcut oamenii, liderii lor politici, ci "înfloreşte" vesel şi oarecum banal, precum floricelele din boabele de porumb, într-un ceaun uriaş, de la o zi la alta, ad hoc, pentru uzul televiziunilor de ştiri şi al comentatorilor de orice, hotărîţi să ne explice detaliat modul în care se aşterne praful pe noptieră, ori de ce şi-a suflecat mînecile de la cămaşă Bădica Traian (Honit soit qui male y pense!).

O criză, cum este cea în care lumea se cufundă, este un revelator. Nu e de mirare, deci, că bătălia pentru interpretarea realităţilor revelate de criză este mai dură, de la o zi la alta.

Iau, pentru ilustrare, la întîmplare, bătălia din jurul temei criză - fatal, fatalitate, fatalism. Vă rog să observaţi cum, din capul locului, printr-o simplă schimbare de registru, dezbaterea despre criza economică, adică despre ceea ce ni se întîmplă şi ne afectează grav viaţa (ce este, cum este, cum se propagă, ce consecinţe are, ce dinamică, cine sunt responsabilii, care sunt remediile etc.) este înlocuită cu dezbaterea: este sau nu îndreptăţit fatalismul discursului celor care vorbesc public despre criză! Nu numai că această dezbatere nu o poate înlocui pe prima, în mod legitim, dar ea, la rîndul ei, este profund falsificată de modul în care sunt folosiţi termenii. Fatal, ca adjectiv, trimit