Protestele anticomuniste din Republica Moldova momentului aprilie 2009 şi urmarea lor spectaculoasă - răsturnarea de la putere a PCRM-ului - au creat în rândul electoratului pro-ocidental din ţara vecină, dar şi printre analiştii moldoveni sau români impresia, că gruparea condusă de Vladimir Voronin se va scufunda încet-încet, până ce nu va mai reprezenta o forţă politică.
Însă, după doi ani în care cetăţenii moldoveni au fost chemaţi de cinci ori la vot, Partidul Comunist nu numai că nu pare să scadă în sondaje, dar reuşeşte să-şi consolideze prezenţa în multe regiuni din ţară, şi în special în Chişinău.
Astfel, conform rezultatelor preliminare oferite de Comisia Electorală Centrală, comuniştii au obţinut cele mai bune scoruri în 22 din cele 34 de raioane, dintre care în 5 (Bălţi, Cahul, Dubăsari, Ocniţa şi Tărăcilă) au trecut de pragul de 50%.
AIE, condamnată la unitate
Alianţa pentru Integrare Europeană poate să clameze însă victoria în aceste alegeri socotind că în 27 de raioane PDLM, PD ŞI PL au strâns împreună mai multe voturi decât PCRM. În 21 dintre acestea, majoritatea consilierilor locali vor fi din partea AIE.
Asta înseamnă însă că formaţiunile conduse de premierul Vlad Filat, de preşedintele interimar Marian Lupu (înainte să fie numit în aceasă funcţie) şi, respectiv, de fostul şef interimar al statului, Mihai Ghimpu, vor trebui să lase neînţelegerile la o parte şi să formeze structuri unite şi în teritoriu.
Comuniştii nu pleacă nicăieri
Marea problemă pentru AIE este că PCRM se menţine la un scor electoral general de peste 30 de procente. Astfel, clasamentul preliminar la scrutinul din 5 iunie ar arăta astfel, conform jurnalul.md: PCRM - 33 %, PLDM - 26 %, PD - 20 % şi PL - 11 %.
Asta în condiţiile în care, la alegerile parlamentare din noiembrie 2010, comuniştii obţineau peste 39%. Comparativ cu rezultatul de