Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin, şeful profesorilor de elită din clanul Corduneanu

Publicat in Jurnalul, marți 7 iunie 2011 ·

Foto: Cristinel C. Popa Înainte, cu zece salarii un profesor îşi cumpăra moşie; astăzi, n-are bani nici de întreţinere. Aceasta este concluzia la care am ajuns în urma convorbirii purtate cu prof. dr. Constantin Corduneanu, decanul de vârstă al dascălilor români din SUA.

Am găsit doi "Corduneni" în afara clanului de mafioţi ce au îngrozit ani la rândul Moldova, devenind ade­vărate embleme ale puşcăriilor! Primul, Constantin Corduneanu, are 83 de ani şi este profesor emerit al Universităţii statului Texas din Arlington, SUA, iar al doilea, fratele său, este cadru universitar la Iaşi. Mai cunoscut dintre ei e, fireşte, profesorul american, un adevărat senior al românilor ce ne reprezintă cu cinste ţara în străinătate. Cu el am stat de vorbă cu ocazia uneia dintre vizitele pe care le-a făcut rudelor, la Iaşi. Din cele mai bine de opt decenii de viaţă, cinci a fost profesor universitar de matematică. Mai mult, în 30 dintre cei 50 de ani dedicaţi ştiinţei a fost cadru didactic în SUA, unde îşi desfăşoară activitatea şi astăzi. E mândru că a avut aproape 5.000 de studenţi în România şi mai bine de 3.000 în SUA. Am abordat cu el chestiuni legate de viaţa de ieri şi de astăzi a dascălilor, o categorie atât de expusă vicisitudinilor vremurilor, în special în ultimii ani. Mai întâi, profesorul Corduneanu a făcut un salt în vremea copilăriei, când la Iaşi activa celebrul profesor universitar Alexandru Myller. Administratorul moşiei lui Myller venea în vizită la tatăl lui Corduneanu, care era în­văţător în localitate. Aşa a aflat puştiul, şi informaţiile i-au fost confirmate ulterior, că profesorul Myller primea în acele vremuri salariul în aur. Cu aceşti bani, care s-au strâns de-a lungul anilor, matematicianul şi-a cumpărat moşia de la Movileni, acolo unde şi familia Corduneanu avea gospodăria. Profesorul Alexandru Myller avea un salariu de peste 20.000 de lei, mai

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 36 minute
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 31 minute
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 3 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 2 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum 13 minute
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 12 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 8 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 13 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°