Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotografii care au făcut lumea mai bună

Publicat in Revista22, marți 7 iunie 2011 ·

Jacob Riis (1849 - 1914) este jurnalistul care, înarmat cu o cameră obscură, a reuşit să schimbe legile care reglementau drepturile chiriaşilor în New York. De origine danez şi de condiţie foarte modestă, Riis emigrează în Statele Unite în 1870, la vârsta de 21 de ani. După numeroase slujbe pasagere, răspunde unui interviu al Asociaţiei de Ştiri din New York (New York News Association), care căuta un voluntar. I s-a dat ca sarcină să relateze despre o întâlnire care avea loc la Astor House, un hotel deschis în 1836 şi care repede devenise cel mai important hotel din America. Riis este printre primii fotografi americani care foloseşte flash-ul, ceea ce a făcut posibilă fotografierea în cele mai mizerabile şi întunecate colţuri ale New Yorkului, oraş care devenise suprapopulat din cauza valurilor de imigranţi care soseau mereu. Viaţa imigranţilor era un calvar, un focar de infecţie, oamenii înghesuindu-se cu zecile în camere din ce în ce mai mici. Proprietarii de clădiri, mirosind profitul datorită creşterii cererilor de chirii, au început fie să reconfigureze spaţiul locativ la clădirile deja existente (ridicând noi pereţi şi rezultând mai multe apartamente sau camere pe care le închiriau oamenilor disperaţi), fie să proiecteze clădiri în care suprafaţa care deservea un apartament era de doar 30 de metri pătraţi. Aceste apartamente aveau o cameră de zi (singura care primea lumină naturală şi putea fi aerisită), un dormitor mic şi o bucătărie cu sobă care folosea cărbune sau gaz pentru încălzire. Latrina se afla în afara clădirii şi una deservea 20 de oameni. Nu exista apă curentă, deşi oraşul era alimentat cu apă începând cu 1840.

Riis, un foto–jurnalist cu simţ civic, a început să documenteze viaţa acestor imigranţi, surprinşi în miezul nopţii şi fotografiaţi în ipostaze care trădau duritatea şi greutatea vieţii pe care o duceau pe tărâm american. În 1864,

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, a fost adus vineri din Grecia

HotNews acum 32 minute
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, a fost adus vineri în ţară, de la Atena, după ce autorităţile judiciare din Grecia au aprobat cer

Oficial: Parlamentul Germaniei a fost dizolvat, alegeri anticipate programate pe 23 februarie

Mediafax acum o ora
Olaf Scholz a dizolvat coaliţia guvernamentală, forţând un vot naţional cu şapte luni mai devreme. Conservatorii CDU/CSU sunt favoriţi, în timp ce SPD încearcă să recupereze decalajul faţă de opoziţie. Este a patra oară din 1945 când alegerile naţio

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum 26 minute
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 4 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Târgul de Crăciun Bucureşti - 1,3 milioane de vizitatori în 28 de zile/ FOTO

News.ro acum 49 minute
Târgul de Crăciun, organizat de Primăria Capitalei în perioada 29 noiembrie - 26 decembrie, în Piaţa Constituţiei, a fost vizitat de 1,3 milioane de bucureşteni şi turişti. Intrarea a fost liberă. La cea de-a 17-a ediţie a acestui eveniment au fost

Intervenţie chirurgicală în premieră, la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara/ Chirurgii au realizat o operaţie de timectomie pe cale minim invazivă

News.ro acum 59 minute
O intervenţie chirurgicală s-a realizat, în premieră, în cadrul Secţiei de Chirurgie Toracică a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” Timişoara. Pacienta, o femeie în vârsta de 50 de ani, suferea de Miastenia Gravis,

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 2 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum o ora
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 3 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Anul 2025 începe cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite

News.ro acum 4 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru a

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/3°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°