Noua stângă sau valul roz sunt doar două dintre etichetele date guvernelor de stânga stabilite, începând cu alegerile din 2006-2007, în mai multe ţări din America Latină. Aceasta include, în primul rând, guvernul lui Hugo Chavez (din 1998) în Venezuela, pe cel al lui Evo Morales (2006) în Bolivia, Rafael Correa (2006) în Ecuador, Daniel Ortega (2006) în Nicaragua, Manuel Zelaya din Honduras (2006-2009), dar şi Leonel Fernandez, din Republica Dominicană (deja la un al treilea mandat). Aliaţi fideli ai noii strângi rămân şi fraţii Castro din Cuba. Apoi, stânga tradiţională a fost sau este la putere şi în alte state latino-americane: Ignacio Lula da Silva, în Brazilia, dar şi continuatoarea sa, Dilma Roussef (2010), fosta preşedintă Michelle Bachelet din Chile (2006-2010), fostul luptător de gherilă José Mujica din Uruguay (din 2009, după un alt preşedinte de stânga, Tabaré Vazquez, 2004-2009). Li se alătură şi o stânga populistă sau peronistă, familia Kirchner din Argentina (Nestor, 2003-2007, şi Cristina, 2007-2011).
Venezuela a dat tonul guvernelor din noua stângă impunând, mai ales după 2002, socialismul de secol XXI (proclamat ca atare în 2005 la Porto Alegre), după ce a susţinut bolivarianismul. Astfel, Chavez, ca şi ceilalţi preşedinţi (Morales, Correa), a organizat alegeri pentru o adunare constituantă menită să redefinească regimul politic. În acord cu acest nou text fundamental, noi alegeri au fost organizate, fiind câştigate de fiecare dată de Chavez şi diferitele sale mişcări politice (MVR, PSUV). Printre reformele cele mai importante adoptate de Chavez se numără naţionalizarea exploatării petrolului (de către compania PDVSA) cu profiturile obţinute fiind finanţate multe dintre programele sociale (misiunile sociale) susţinute de regim , dar şi exproprierile terenurilor neexploatate şi transformarea lor în cooperative, cât şi descentraliz
