La finele lunii mai, inspectorii Gărzii de Mediu Argeş au aplicat 24 de sancţiuni în valoare de 188 000 de lei. Dintre cei amendaţi nu avea cum să lipsească OMV Petrom, societate care de la începutul anului a strâns amenzi în valoare totală de 36 000 de lei.
Amenzi în valoare de 188 000 de lei, în doar două săptămâni. Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Argeş a aplicat, în ultimele două săptămâni din luna mai, 24 de sancţiuni, în urma celor 142 de inspecţii.
Principalele nereguli constatate de comisari au fost lipsa documentaţiei de mediu, depozitarea necontrolată a deşeurilor şi neluarea unor măsuri preventive de protecţie a mediului ambiant.
60 000 de lei, cea mai mare amendă
Cea mai mare amendă a fost de 60 000 de lei şi a fost primită de societatea Nisiva SRL Stoieneşti, pentru lipsa autorizaţiei de mediu pentru activitatea desfăşurată.
A urmat alta în valoare de 50 000 de lei pentru Stania Bar SRL Coşeşti pentru că nu a respectat măsurile dispuse de Garda de Mediu la controlul anterior, iar pe locul trei ca valoare se află o sancţiune de 20 000 de lei.
Aceasta a fost aplicată la două societăţi agricole, Viitorul SA şi Dumbrava, ambele din comuna Mozăceni, pentru că nu au contractat unităţi specializate pentru valorificarea sau eliminarea deşeurilor.
Din cauză că nu a gestionat corespunzător uleiurile uzate, nici societatea BAT Bascov nu a scăpat de amendă, fiind „premiată” cu 10 000 de lei.
Sancţiuni cuprinse între 500 şi 5000 de lei au mai primit International Transport SA şi Doni International SRL, ambele din Piteşti, pentru lipsa evidenţei gunoiului reciclabil, dar şi edilii din Oarja şi Rociu, din cauză că nu au asigurat condiţiile optime pentru colectarea selectivă a deşeurilor în cadrul primăriilor.
OMV Petrom, abonată la amenzi
Campioana absolută a amenzilor primite de la Garda de Medi