La aproximativ 200 metri interior faţă de teritoriul Ungariei, autorităţile au reuşit prinderea bărbaţilor. Este vorba despre cinci cetăţeni din Algeria şi Maroc, cu vârste cuprinse între 22 şi 32 ani.
"Cei în cauză au declarat că intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen şi că s-au deplasat cu două autoturisme taxi până în Nădlac, de unde şi-au continuat călătoria pe jos, peste câmp, până în momentul reţinerii. Au recurs la această metodă pentru că nu deţineau vize Schengen", a declarat Mihaela Leş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad.