Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spune Ronaldo înaintea meciului de retragere cu România (Video)

Publicat in Ziua Veche, marți 7 iunie 2011 ·

Atacantul brazilian Ronaldo, care se va retrage la meciul amical cu România, a declarat că nu trebuie să demonstreze în această partidă cât de bun a fost în naţionala Braziliei şi că vrea doar să trăiască la intensitate maximă acest moment.

Ronaldo a avut parte, luni seară, la Sao Paulo, de o gală de retragere, fiind premiat de preşedintele Federaţiei Braziliene, Ricardo Teixeira. La hotelul unde a fost organizată recepţia, a fost pus un panou uriaş cu mesajul “Mulţumim Ronaldo” şi având imprimat chipul atacantului brazilian informează Globo Esporte, citat de Mediafax.

“Tremur tot de emoţie. Urmează ultimul capitol la naţională. Să fiu la naţionala Braziliei a însemnat pentru mine ceea ce înseamnă pentru un soldat să-şi apere ţara. Nu am emoţii privind jocul, nu trebuie să demonstrez în meciul cu România cât de bun am fost la naţionala Braziliei. Vreau doar să trăiesc la intensitate maximă acest moment şi să le mulţumesc tuturor”, a spus Ronaldo, care va juca în prima repriză, din minutul 30 până la pauză.

Ronaldo a declarat, în glumă, că ar vrea ca jucătorii naţionalei Braziliei să cadă în careul advers pentru a-şi putea încheia cariera măcar cu un gol din penalti. “Ar fi un vis să-mi închei cariera la echipa naţională cu un gol. De aceea am spus: «Dacă ajungi în careu este pentru a cădea». Şi totuşi, mai rămâne de bătut penaltiul, ceea ce nu e uşor deloc. Iertaţi-mă dacă pe teren, la meci, mingea vine spre mine şi eu mă uit în altă parte”, a spus, râzând, Ronaldo.

Partida amicală pe care echipa naţională a României o va disputa, miercuri, de la ora 03.50, pe Stadionul Pacaembu din Sao Paulo, cu selecţionata Braziliei, va fi transmisă în direct de Pro TV.

Atacantul brazilian Ronaldo, care se va retrage la meciul amical cu România, a declarat că nu trebuie să demonstreze în această partidă cât de bun a fost în naţionala Brazi

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 3 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 5 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum 3 ore
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 2 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 3 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 3 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum 3 ore
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Brașov: Explozii la conductori electrici, în plină stradă. Zeci de persoane evacuate

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanţii ISU Braşov au intervenit, vineri seară, după ce mai multe explozii s-au produs la conductori electrici, la o intersecţie din municipiul Braşov. Un număr de 46 de persoane au fost evacuate pe durata intervenţiei. O persoană a suferit u

Vremea

București
acum

24°
sâm.

22°/33°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/25°
lun.

18°/27°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

16°/29°