Dacă luna mai a fost dedicată Zilelor Grădiniţelor şi a Porţilor deschise, luna iunie a început cu prima ediţie a unui Târg al Grădiniţelor urmat de raportul despre proiectul „Prin Împărăţia Florilor”.
Proiectul s-a desfăşurat în anul şcolar 2010-2011 la grădiniţa Paradisul Copilăriei în parteneriat cu Grădiniţa cu program Normal Gurghiu, grădiniţa cu program prelungit Voinicel din Reghin, grădiniţa cu program normal Iernut, grădiniţa cu program normal Lunca Bradului, grădiniţa cu program prelungit Târnava din Sighişoara, grădiniţa cu program prelungit nr. 10 şi grădiniţa cu program sportiv Piticot, ambele din Târgu Mureş.
Scopul proiectului „Prin Împărăţia Florilor” a fost stimularea dorinţei copiilor de a cunoaşte universul florilor în primul rând, dar şi acela de a-i educa pentru protejarea mediului înconjurător. Coordonatorii proiectului au fost din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş inspector general prof. Dumitru Matei, inspectorii de specialitate prof. Natalia Filimon şi Kovacs Julia alături de inspector şcolar pentru educaţia permanentă prof. Felicia Stela Ionescu. „Proiectul iniţial a cuprins un număr de 256 de preşcolari cu vârsta cuprinsă între cinci şi şapte ani şi 23 de cadre didactice, dar numărul lor a crescut imediat după prima lună, ajungând la 485 preşcolari şi 50 de cadre didactice”, a declarat directoarea grădiniţei organizatoare, prof. Maria Rodica Fărcaş.
Prezentă la evenimentul ce a avut loc marţi, 7 iunie în sala festivă a grădiniţei Paradisul copilăriei, prof. Natalia Filimon, inspector de specialitate a declarat: „Considerăm că proiectul de parteneriat „Prin Împărăţia Florilor” a armonizat nu numai relaţiile în cadrul grupurilor, dar a reuşit şi formarea unei punţi de legătură între cei implicaţi, preşcolarii fiind îndrumaţi să înţeleagă prietenia, normele de convieţuire socială şi importanţa ocrotirii mediulu