Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început examenul maturităţii

Publicat in Buna ziua Fagaras, marți 7 iunie 2011 ·

Elevii claselor a douăsprezeca au trecut luni, 6 iunie, prin emoţiile primei probe a Bacalaureatului. Este vorba de proba orală la competenţe lingvistice în limba română, probă care nu le-a creat mari probleme absolvenţilor de liceu. Aceştia au spus că subiectele au fost mult mai uşoare faţă de alţi ani şi că speră la un rezultat cât mai bun.

Emoţii mari, subiecte uşoare

Absolvenţii claselor a douăsprezecea au început luni, 6 iunie, unul din cele mai importante examene din viaţa lor. Este vorba de examenul de bacalaureat, care a debutat cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Acesta a fost susţinut la fiecare liceu din municipiu, sub atenta supraveghere a profesorilor examinatori. Cum era de aşteptat, emoţiile s-au făcut simţite pe feţele şi în vocile absolvenţilor. Cu toate acestea, ei au susţinut că subiectele au fost mult mai uşoare faţă de alţi ani.

„Emoţii sunt ca întotdeauna, dar examenul a fost destul de uşor, comparativ cu anii trecuţi. Avem un text la prima vedere pe care trebuie să îl comentăm. Totul este bazat pe stiluri, pe tipuri de text. Ultimul subiect ne cere opinia noastră personală“, „Subiectele sunt mai uşoare faţă de ceea ce se dădea acum câţiva ani. Noi ne-am pregătit şi, chiar dacă avem mari emoţii, sperăm să ne descurcăm şi să obţinem note maxime“, au spus absolvenţii.

Alături de elevi au ţinut să fie prezenţi şi diriginţii lor care au dorit să îi sprijine moral. „Am venit să-mi susţin copiii. Dacă 4 ani am fost alături de ei, am vrut să fiu şi acum, la primul lor examen. Chiar dacă nu contează media, doar calificativul, totuşi emoţiile există. Copiii sunt emoţionaţi, pe majoritatea i-am avut elevi. E foarte important să fie acum cineva lângă ei, să-şi poată exprima bucuria că au mai trecut peste un hop“, a spus prof. Felicia Beţiu, diriginte la clasa a XII-a D de la Coleg

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Atac masiv cu drone asupra Kievului. Cel puțin o persoană a fost rănită

Adevarul acum o ora
Un "atac masiv" cu drone ruseşti a avut loc luni asupra Kievului şi a făcut cel puţin un rănit, au transmis autoritățile ucrainene.

Evaluarea Națională 2025 începe azi cu examenul la Limba română. Ce trebuie să știe neapărat elevii și părinții

HotNews acum o ora
Evaluarea Națională 2025 începe astăzi, 23 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Elevii au la dispoziție două ore, între 9:00 și 11:00, pentru a rezolva subiectele. Accesul în sălile de examen se face între 8:00 și 8:30. HotNews.ro v

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 12 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 9 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

Începe Evaluarea Naţională

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Elevii care au terminat clasa a VIII-a intră de astăzi în Evaluarea Naţională, prima probă fiiind cea scrisă la Limba şi Literatura Română. Proba începe la ora 09:00, iar candidaţii trebuie să ajungă la centrul de examen între orele 7:30 şi 8:30, să

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 8 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Autocar răsturnat pe A2 - Un băiat de 9 ani a fost în stop cardiac şi e în stare foarte gravă la ATI la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală. Un altul are politraumatisme, e relativ stabil / 5 copii cu traume minore, unul rămas sub observaţie-FOTO

News.ro acum 28 minute
Un băiat de 9 ani, victimă a accidentului produs duminică seară pe autostrada A2, în judeţul Călăraşi, a fost în stop cardiac şi a răspuns foarte greu manevrelor de resuscitare, starea sa fiind foarte gravă, iar un alt băiat are politraumarisme, sta

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 11 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 11 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Parlamentul iranian a aprobat ÎNCHIDEREA strâmtorii Ormuz. Decizia finală este a Consiliului de Securitate

Gandul acum 7 ore
Ca urmare a atacului Statelor Unite asupra asupra instalaţiilor nucleare iraniene, parlamentul din Iran a aprobat închidere strâmtorii Ormuz. Decizia finală va fi luată de Consiliului Suprem de Securitate Naţională al Iranului. După ce parlamentul i

Vremea

București
acum

20°
lun.

17°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

20°/29°
mie.

21°/27°
joi

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
Timisoara
acum

15°
lun.

14°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°