Persoanele care suferă de Parkinson se confruntă cu un risc de până la două ori mai mare de a se îmbolnăvi de melanom. Concuzia vine in urma unei meta-analize ce a studiat concluziile obţinute în urma a 12 studii clinice, publicată în Statele Unite ale Americii, informează Mediafax.
Precedentele studii s-au finalizat cu rezultate neconcludente, însă această meta-analiză realizată de National Institute of Environmental Health Sciences (NIEHS), publicată în revista medicală Neurology, a evidenţiat un risc considerabil crescut de apariţie a melanomului la pacienţii suferind de Parkinson, o maladie neurodegenerativă.
Astfel, femeile care suferă de maladia Parkinson prezintă un risc de 1,5 ori mai mare în comparaţie cu restul populaţiei de a dezvolta un melanom - forma cea mai periculoasă de cancer al pielii -, iar în cazul bărbaţilor bolnavi de Parkinson, acest risc este de două ori mai mare.
În schimb, nicio legătură între Parkinson şi celelalte tipuri de cancer de piele nu a fost evidenţiată în această meta-analiză. Cele 12 studii din cadrul ei au fost realizate între anii 1965 şi 2010.
În fiecare dintre cele 12 studii, numărul pacienţilor suferind simultan de Parkinson şi melanom nu depăşea 10 cazuri, însă meta-analiza a evidenţiat în mod clar raportul dintre cele două boli.
"Pacienţii care suferă de maladia Parkinson prezintă, în general, un risc mai mic de a se îmbolnăvi de cancer, în special de cancerele asociate cu fumatul, însă ei prezintă un risc mai mare de melanom", a rezumat Honglei Chen, coordonatorul acestei meta-analize.
"Una dintre explicaţiile posibile pentru această legătură între maladia Parkinson şi melanom constă în faptul că ambele boli ar putea avea în comun factori de risc genetici şi de mediu", a adăugat acelaşi cercetător, care a precizat, totuşi, că "înţelegerea acestei legături este încă foarte segmentată". @