Fără a privi cu respect spre trecut, planurile de viitor parcă nu-şi mai au rostul. O adevărată lecţie de viaţă ne-a fost predată la începutul acestei săptămâni, la Colegiul Unirea din Târgu Mureş, când promoţia 1961 a liceulu s-a reunit în cadrul întâlnirii de 50 de ani. Lacrimi, emoţii, toate venite din suflet, care au culminat o dată cu ora de dirigenţie. Întâlnirea a coincis cu prima zi de bacalaureat, cu atât mai important ca cei tineri să urmeze, măcar într-o oarecare măsură exemplul unei generaţii, născute din zbuciumul celui de al doilea război mondial, trecută prin vitregiile anilor comunismului, şi mai apoi ai perioadei de căutări de după 90. În contrast cu emoţia lor, prezentul parcă e rupt dintr-o altă lume, total străină lor, pe care cu greu o pot înţelege. Un prezent în care liceul, bacalaureatul au devenit simple formalităţi, simple uşi întredeschise către un viitor incert în care valorile par să fie mult diluate. Nu ar strica să ne apropiem cu gândul mai mult la cei care s-au reîntors cu emoţie la ora de dirigenţie după 50 de ani. Nu ar strica ca generaţiile mai tinere ca ei, cei care sunt acum pe băncile şcolii să le urmeze exemplul. O pot face prin respect, prin cunoaştere, printr-un tupeu frumos de a sfida anormalul actual, cu ajutorul vârstei şi al purităţii. E poate cea mai bună reformă care poate scoate ţara din picaj. Nu e greu deloc, e nevoie de bun simţ şi respect pentru nişte frumoşi liceeni din urmă cu o jumătate de secol.

Fără a privi cu respect spre trecut, planurile de viitor parcă nu-şi mai au rostul. O adevărată lecţie de viaţă ne-a fost predată la începutul acestei săptămâni, la Colegiul Unirea din Târgu Mureş, când promoţia 1961 a liceulu s-a reunit în cadrul întâlnirii de 50 de ani. Lacrimi, emoţii, toate venite din suflet, care au culminat o dată cu ora de dirigenţie. Întâlnirea a coincis cu prima zi de bacalaureat, cu at