Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a semnat, la începutul lunii, contractul pentru realizarea planului de marketing (strategic şi operaţional) în domeniul turismului pentru municipiul Bucureşti, pentru perioada 2011 – 2015.
Consorţiul Detente Consultants SAS/Detente Consultants SRL va realiza plan de marketing turistic pentru Capitală.
Contractul se va derula pe o perioadă de nouă săpămâni, la finalul cărora compania selectată va oferi MDRT un studiu de marketing – plan de marketing pentru Bucureşti, format din două produse: planul strategic (defineşte strategiile generale de marketing, strategia de poziţionare, portofoliul de produse, publicul ţintă, pieţele geografice, distribuţia şi modul de comunicare) și planurile opționale (pentru produsele turistice cele mai importante oferite de municipiul Bucureşti ca destinaţie turistică, precum şi un plan operaţional integrat. Planurile vor specifica modul de implementare a programelor, vor include manuale detaliate de execuţie şi vor descrie structura, precum şi sistemul participativ de operare a planurilor).
MDRT va pune la dispoziţia consorţiului Masterplanul naţional pemtru turism 2007-2026, rezultatele cercetărilor şi rapoartelor efectuate pentru realizarea brandului naţional de turism şi alte informaţii necesare fundamentării planului de marketing. El va lua în considerare liniile strategice menţionate în masterplanul de turism şi va stabili obiectivele, strategiile şi tacticile de marketing de urmat în diferite pieţe-sursă, în vederea creşterii în mod substanţial a numărului de sosiri de turişti în capitală.
Valoarea contractului este de 101.952 euro inclusiv TVA. Finanţarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional, axa 5, operaţiunea ”Crearea unei imagini pozitive a României ca destinaţie turistică prin