Primul ministru Emil Boc a avertizat marţi firmele care execută lucrări pe tronsonul de autostradă Orăştie-Sibiu că Guvernul va avea toleranţă zero în privinţa eventualelor întârzieri sau deficienţe în execuţie, informează Agerpres.
"Sunt convins că cei care au câştigat licitaţiile înţeleg responsabiltăţile pe care le au. Aşa cum a demonstrat Guvernul în ultima vreme şi ministrul transporturilor în special, avem toleranţă zero faţă de orice lucrare de proastă calitate sau care nu se face la timp. Am convingerea că în aceste cazuri nu va fi nevoie să ajungem la dispute. Ceea ce aşteptăm de la partenerii noştri care au câştigat licitaţia este să aibă lucrări la aceleaşi standarde precum le are Uniunea Europeană şi, în acelaşi timp, conform graficului stabilit de contract", a spus premierul Emil Boc.
Ministerul Transporturilor a anunţat marţi semnarea contractelor pentru construcţia a trei tronsoane, în lungime de 60 de kilometri, din autostrada Orăştie-Sibiu, cu o valoare totală de 428 milioane de euro, cu finanţare prin Programul Operaţional Sectorial - Transporturi. Lucrările la autostradă vor fi făcute de trei constructori - Strabag, asocierea Straco - Studio Corona, asocierea Astaldi - Euroconstruct - Astalrom, vor începe în 2011 şi se vor finaliza în 2013.
"Dacă avem calitate şi termene respectate, vom fi cei mai buni prieteni. Dacă nu, nu avem niciun fel de toleranţă faţă de ceea ce înseamnă încălcări ale obligaţiilor contractuale sau a calităţii lucrărilor. Pornind de prezumpţia de bună-credinţă ne vedem în teren şi aceste lucrări să fie gata la timp", a completat şeful Guvernului.
Primul ministru Emil Boc a avertizat marţi firmele care execută lucrări pe tronsonul de autostradă Orăştie-Sibiu că Guvernul va avea toleranţă zero în privinţa eventualelor întârzieri sau deficienţe în execuţie, informează Agerpres.
"Sunt convins că cei c